Mai n-am scris buricul pământului, dar mi-am tras la timp o palmă peste elanul patriotic. O să înţelegeţi imediat de ce mi s-a umflat până la contururi cosmice.
Eu credeam că nu fac parte din oamenii care pornindu-se la târg după andrele se întorc acasă cu o căruţă de prăsade. Hm, credeam că nu poate nimeni să mă abată din drum, dar azi, m-am convins încă o dată că lumea nu încetează să mă surprindă. Se schimbă, se transformă, iar mie nu-mi rămâne decât să mă adaptez. Chiar şi la paradoxuri. Şi eu chiar m-am pornit azi după andrele dar m-am întors cu mai multe şi un post.
Deschid o paranteză ca să înţelegeţi ce naiba caută o pereche de andrele în duminica unei femei blajine ca nafura. Acurat aseară am privit un film cu adorata şi iubita mea Miss Marple în proces de tricotare şi despletire a unei intrigi criminale. După care am pornit a socoti în minte îndoind vajnic câte un deget: fotoliu balansoar am, lână am, timp am (dacă renunţ la perversiunile mele virtuale), andrele am sau nu? Nu. După cafeaua de azi dimineaţă îl pun la curent pe socrul mic cu proiectul meu de sfârşit de toamnă, pentru demararea căruia trebuia urgent să trag o fugă în oraş.
-Hai, drum bun şi vânt prielnic din spate, băbuţa mea! chicoti socrul mic visându-se flăcău nepătat de rugina timpului.
Fârniind din nas, băbuţa şi-a pus bluji noi pe fundul vechi, rucsacul vişiniu în spate şi s-a pornit la târg agale în ritmul căştilor din urechi.
Duminica la noi e deschis doar cimitirul şi piaţa de la Gare du Midi. Bun, poate mai sunt ele târguri, dar ştiu că acolo precis că pot găsi andrele. După ce mi-am înghesuit cumpărătura în rucsac, iată că mă pomenesc în preajma unei tarabe cu caşcaval. Zic, ia să-mi cumpăr brânză italienească ricotta, că aşa îmi veni o poftă. Până ce trebăluia fata ceea de origine musulmană (tot târgul e în tradiţie musulmană) zăresc un pachet cu cremă albă pe care nu scria nimic. Eu nu pot trece pe lângă mistere şi repejor întreb într-o franţuzească aristocrată: “Mademoiselle, da asta şi-i?” Mademoiselle îşi îndreptă spre mine ochii străluciţi ca două măsline tăvălite în ulei şi-mi răspunse în română: “Smântină, madame. Apoi continuă în franţuzească, dacă aveţi nevoie de mai multe produse lactate pe care nu le găsiţi în orice market, treceţi prin magazinul din faţă”. Mi-am adus aminte că aveam nevoie de lapte.
Niciodată nu m-am gândit că pornindu-mă după andrele s-ar putea să regret că n-am luat cu mine aparatul de fotografiat. Ceea ce am văzut acolo merita de băgat în pixeli, vă asigur. Produse alimentare româneşti, scria pe o lozincă maare, în culori vii, vizibile chiar şi pentru cei care suferă de miopie patriotică. Lângă cuvintele româneşti muiate în tricolor zâmbea la dreapra o negresă cu dinţi albi ca brânza de vacă. Iar sub fustele colorate ale negresei se înghesuiau câteva cuvinte în rusă. Eram atât de surprinsă de combinaţia de limbi încât nici n-am băgat de seamă ce era scris. N-am văzut nici produsele ce erau expuse în vitrină, atîta lume era acolo. În despărţitura de alături am găsit produsele lactate pe care scria doar în romană: smântâna, brânză de vacă dulce, lapte etc.
M-a deservit un belgian (l-am simţit după accent) debordant de amabil, serviabil, cu vorbe în romană însăilate grijuliu cu vă rog, poftiţi, mulţumesc, la revedere, doamnă.
Scriu acest post nu pentru ca aş fi extramegasuperimpresionată că mi s-a vorbit în română. Nu. Încerc acum să digerez un paradox. Deşi orgoliul meu e sătul, mi-i frică totuşi de o indigestie.
Cum naiba să înţeleg într-o singură zi că fiind o venetică într-o ţară străină, am ajuns în situaţia în care locuitorii ei să-mi intre în coarne cu brânză şi smântână în limba mea maternă?
Aşa că să nu mă jeliţi că sunt printre străini. Oooof, să nu mă jeliţi!
P.S. Am învăţat-o pe fiică mea să întindă pâine în smântână.
P.P.S. M-am apucat de împletit.