-Mama, fă cunoştinţă cu Ambroise! mi-a strigat fiică mea din prag ţinînd într-o mână o frunză iar în cealaltă pe… Ambroise (nu ştiu dacă îi ortografiez corect prenumele, să mă ierte părinţii).
Eu am cocoţat o sprânceană în sus, l-am apreciat în două secunde şi am exclamat verdictul:
-Îmi place. Curajos şi determinat! Pune-l jos. Şi am tras fuga după obiectiv.
Cred că nici un oaspete nu s-a bucurat până acum de atâta atenţie din partea soacrei mici la ea acasă. Am stat literalmente în genunchi în faţa lui. Plăcerea a fost a mea. Şi aşa cum în toată sâmbăta sunt mai mult generoasă decât ţâfnoasă, împart plăcerea cu voi.
Ambroise în toată splendoarea luminii de toamnă
