Aşa cum unii se tem de înălţime, zgâlţâiţi de frisoanele unei boli numite acrofobie, aşa cum alţii nu pot îndura spaţiile meschine, fiind claustrofobi, astfel cum există oameni ce n-au curajul să iasă în mulţimi, agorafobii, sufăr şi eu de-o boală care mi-a dat viaţa şi inima şi demnitatea peste cap. Mi-e teamă de singurătate.
Multă vreme am crezut, cu mândrie, că e o boală rară. Dar, în timp, am văzut că e mai răspândită decât guturaiul. Diferenţa vine din gradul de intensitate a bolii, care, la unii, o face să devină mortală. În cazul altora, boala se vindecă prin două, trei şedinţe de psihoterapie. Alţii o duc pe picioare, fără să-şi caute leacuri. Îşi spun că n-au avut noroc şi, dacă s-au pricopsit din născare cu ea, e clar că n-au ce-i face. Că, aşa, cum te-ai născut crăcănat, trebuie să trăieşti cu crăcănătura…
Am făcut cândva un experiment la care nu m-aş fi încumetat în primii ani de boală. Am intrat singură într-un restaurant. M-am aşezat la o masă, decisă să-mi ascund tremurul mâinilor în faţa privirilor celorlalţi meseni care erau toţi aşezaţi, doi câte trei, câte patru.
“Aşteptaţi pe cineva?”, m-a întrebat chelneriţa. Iar eu am tăcut o secundă mai lungă decât veacul, apoi am răspuns tare: “Sunt singură”. Şi toate capetele s-au întors spre mine. Apoi privirile au revenit în farfuriile lor şi eu mi-am comandat cu glas tare o porţie de peşte spadă şi o limonadă. Carnea gustoasă şi fragedă, mai densă decât a oricărui peşte, mai uşoară decât ai oricărui mamifer, lămâia îndrăzneaţă şi rece, insinuată printre papilele mele gustative şi printre bătăile inimii mele speriate, aveau, dincolo de aromele lor delicioase, gust de victorie, parfum de libertate. Căci atunci, mestecându-mi cu grijă mâncarea, savurându-mi în tihnă micul succes, am înţeles că, până când n-am să învăţ să îmi fie mie bine alături de mine, până când n-am să-mi înfrâng teama de singurătate, n-am să găsesc nici fericirea în doi. Pe care am căutat-o nu cu sufletul senin, deschis înspre dragoste, ci cu groaza celui care, de frică să nu fie singur, s-a minţit că iubeşte.
Autor: Alice Năstase
Fragment extras din cartea “Care pe care: femei și bărbați”, Aurora Liiceanu, Alice Năstase.