Aici intervin diverşi factori: intelectul, capacitatea de convingere, perseverenţa, continuitatea gîndurilor, realitatea teoriilor, etc. Un impact destul de mare îl are tipul de persoană căreia trebuie să-i explicăm propria părere. Nu credeam că îmi va fi greu să expun ceva, pînă cînd nu m-a "gruzit" o fetiţă de 4 ani.
"- De ce nu se poate să intru în apă?
-E periculos. Anul trecut aici a murit un băieţel
-De unde ştii că a murit?
- Sufletul lui a zburat spre cer
-Ce?
-A fost neatent şi s-a înnecat. Au aratat la televizor.Tu eşti mică şi ai voie în apă doar cu mămica
-Dar uită-te acolo mai sunt copii mici
- Ei sunt neascultători
-Uite un băieţel şi o fetiţă au intrat şi nu li s-a întîmplat nimic. Vor muri?
-Hai că mama precis ne aşteaptă
..................
Admit că avea o vîrstă fragedă, dar a înregistrat tot ce i-am zis, a dat replici destul de coerente, a făcut observaţii corecte. Cînd te-ai gîndi că ar fi uşor de lucrat cu o minte neprelucrată ... nu mi-am evaluat corect adversarul. Era unul de temut.
Cu adulţii e mult mai greu şi trebuie să fii tacticos, inteligent, să abordezi omul în mod individual. Cea mică mi-a demonstrat că nu o pot amăgi cu una cu două, cel mare poate ajunge să-ţi dea una în frunte, dacă l-ai scos din sărite. Lovitura intelectuală este deosebit de dureroasă ; să nu mai spun de etapa numită " recunosc că am greşit". Toţi respectă oamenii care admit că nu au dreptate, dar cui ii place sa fie in aceasta postura? !
