De azi am pregătit o listă cu ce trebuie să fac eu într-o lună. Şi voi elimina din sarcini una câte una. Şi simt că am mai mult timp pentru mine ... Şi-i aşa de bine când zîmbesc.
 |
|
Comenteaza
To do list
De azi...zâmbesc alerg pe scări dansez când dau cu aspiratorulîmi privesc în ochi câinele şi zâmbescmă gândesc la mare, la soarefac schiţa noului meu dulapşi zâmbescîmi pun jaluzeleîmi fac paşaport românescarăt limbaşi zâmbesc
De azi am pregătit o listă cu ce trebuie să fac eu într-o lună. Şi voi elimina din sarcini una câte una. Şi simt că am mai mult timp pentru mine ... Şi-i aşa de bine când zîmbesc.
De azi am pregătit o listă cu ce trebuie să fac eu într-o lună. Şi voi elimina din sarcini una câte una. Şi simt că am mai mult timp pentru mine ... Şi-i aşa de bine când zîmbesc.
"Poiată" :)
Savurez aerul cald, proaspăt şi totodată umed. Îmi place să umblu descheiată la haină, fără fular, fără glugă. Mă bucur de razele care mă dezmiardă în fiecare dimineaţă. E dulce gustul primăverii.Posibil că aceste zile frumoase mi-au adus aminte de şcoală, de zilele în care noi ne duceam în parc să admirăm natura care a revenit la viaţă. Eram însoţiţi de profesoara de română, chiar dacă uneori ne duceam şi singurei, aşa mai pe ascuns, pentru că eram "cei mai cuminţi" elevi. Cînd ne duceam cu profesoara, era pentru a trezi în noi setea de descrie frumosul ce ne înconjoară. Nu pot afirma că româna era punctul meu forte. Îmi plăcea mai mult din punct de vedere gramatical, totuşi, acele zile îşi aveau ele un rost. Fantezia mea căpătă o anumită formă: "Bate vîntul ici colea,Curge apa din cişmea,Curge lin şi-ncetişor, De te lingi pe botişor."Posibil nu e exact ceea ce am scris atunci si cred că mai urmau vreo cîteva strofe. Am avut bucata de ziar unde a fost publicată, dar nu o mai găsesc. 
Ce "Poiată"- spunea bunica mea în glumă .
Ce "Poiată"- spunea bunica mea în glumă .
DE BRÎNZĂ
De ce scriu?Pentru că n-am scris de vreo 3 luni,Pentru că e 8 martie,Pentru că am dispoziţie,Pentru că vreau să mai citească cineva aiurelile mele,Pentru că sunt inspirată....Şi totuşi cred că de brînză. Eu am intrat ieri pe această pagină virtuală şi am observat că nimic nu mai era citibil (era ceva în neregulă cu template-ul meu). Cum orice om preţuieşte ceva doar cînd pierde acel lucru, m-am regăsit perfect în această situaţie. Nu, nu asta m-a determinat să scriu. Eu scriu de brînză.Mi s-a confirmat recent că blogherii chiar contează pentru societate. Mulţi ţin cont de gîndurile noastre. E bine să-ţi expui părerea. Chiar acum zîmbesc. De ce? Pentru că eu scriu de brînză.Aş putea povesti cum astăzi mi-am îmbrăţişat mama şi inima ei bătea atît de puternic. Eu sunt fericită pentru că am auzit bătăile inimii ei. A fost o zi frumoasă, totuşi, nu vreau să o descriu în amănunte. Deja ştiţi motivul pentru care scriu :)."Unii caută motive să facă ceva, să acţioneze. Alţii caută să fie împinşi din urmă. Nu puţini primesc şi un şut în fund pentru ca să se mişte"Ultimele 3 luni am înţeles că uneori nu ai timp să cauţi motive, iar dacă cauţi, pierzi timpul. 
Şi-aşa-mi vine cîteodată
Am făcut demultişor un test şi rezultatele erau atribuite temperamentului sangvinic. Fiindcă consideram că acesta este cel mai cel mai dintre toate, pot să afirm că eram pe deplin mulţumită.Să fim sinceri - azi cred că temperamentul meu este "ciudat", "diferit", nici rău, nici bun . Cred că fiecare dintre noi a simţit măcar o dată în viaţa lui - valul. Eşti la mare, stai în apă şi atunci cînd vine un val puternic , el întîi te loveşte şi apoi te trage după el. Ăsta este temperamentul meu .
Şi fiecare zi e u nou început de val. Ehhhh..... temperamentul. Şi-aşa-mi vine cîteodată:- să mă duc într-o cameră şi să strig tare , tare, tare - să fac triplu salt pe gheaţă, aşa mai mult imaginar- să apăs pauză şi să mă duc să-mi fac un ceai şi cînd mă întorc, totul să se dezmorţească- să plîng, dacă mă doare ceva şi să nu mă gîndesc ca par slabă de caracter- să am aşa stări de "dar mie mi-i totuna", sau " ei şi ce" sau "e ora 7:00, ei şi ce, dar mie mi-i totuna" - să mă duc şi să îmbrăţişez un om care nu mi-i foarte apropiat şi el să nu facă concluzii pripite,- să dau mîna mai apăsat şi nimeni să nu se gîndească că zilnic trag de fiare- să râd, şi da, să arăt dinţii cînd râd - să fiu aşa cum sunt şi să dau peste cît mai puţini oameni care să mă scaneze şi din faţă şi din spate şi din profil- să tac, dacă vreau-să nu fiu sangvinică, să fiu : "timon", "moniţă", "ninuni" şi cîteodată " alinka" ...şi să-mi vină mai des cîte-o stare de asta
Şi fiecare zi e u nou început de val. Ehhhh..... temperamentul. Şi-aşa-mi vine cîteodată:- să mă duc într-o cameră şi să strig tare , tare, tare - să fac triplu salt pe gheaţă, aşa mai mult imaginar- să apăs pauză şi să mă duc să-mi fac un ceai şi cînd mă întorc, totul să se dezmorţească- să plîng, dacă mă doare ceva şi să nu mă gîndesc ca par slabă de caracter- să am aşa stări de "dar mie mi-i totuna", sau " ei şi ce" sau "e ora 7:00, ei şi ce, dar mie mi-i totuna" - să mă duc şi să îmbrăţişez un om care nu mi-i foarte apropiat şi el să nu facă concluzii pripite,- să dau mîna mai apăsat şi nimeni să nu se gîndească că zilnic trag de fiare- să râd, şi da, să arăt dinţii cînd râd - să fiu aşa cum sunt şi să dau peste cît mai puţini oameni care să mă scaneze şi din faţă şi din spate şi din profil- să tac, dacă vreau-să nu fiu sangvinică, să fiu : "timon", "moniţă", "ninuni" şi cîteodată " alinka" ...şi să-mi vină mai des cîte-o stare de asta
După Miss ...
Stiţi, există "pînă la" şi "după":Pînă la 7 ani ... după 7 aniPînă la petrecere ... după beţiePînă , cînd aveam 80 de kg ... după ce am slăbit 30 :).Ca să nu pierd firul gîndului, subconştientul meu a recţionat după ce am citit multe sloganuri de miss. Da, facebook e de vină şi filmul social network şi-a adus şi el aportul. Mă gîndeam ce ar putea spune una dintre candidatele miss, devenind un etalon international al frumuseţii."Să fie pace în lume""Să ajutăm copiii orfani""Să donăm bani bisericilor""Să formăm grupuri de susţinere a bunurilor moravuri""Să impiedicăm violenţa""Să ajutăm mamele singure".............................Mda, nu cred că o fată (90,60,90) ar putea ţine piept unei armate şi nu ar putea avea atîţia bani ca să asigure bunăstarea şi fericirea tuturor. Nu zic că n-ar putea motiva o armată de bărbaţi :). Ea, totuşi, este un fel de etalon de frumuseţe şi tind să cred că şi de inteligenţa. Frumuseţea, oircît n-ar fi de ciudat, poate schimba cursul obişnuit al vieţii.Să ne închipuim o profesoară suplă, frumoasă - ea are cei mai ascultători elevi şi o prezenţa relativ înaltă a elevilor.Să ne închipuim o traducătoare atrăgătoare - nici nu are mult de tradus, că bărbaţii rămîn fără cuvinte, iar femeile sunt rezervate, alegînd atent ideile expuse.Sa ne închipuim o dentistă superba - mulţi pacienţi.Exagerez, dar frumuseţea ne oferă încrederea care de multe ori este un ingredient important pentru a avea succes. Poate o miss nu ar putea opri războaie, dar o populaţie conştientă de propriile atuuri ar putea. După ce ai găsit ceva bun în tine, poţi construi ceva util şi pentru societate.Fiecare cu felul lui de miss/mister. Cît despre slogane, cu cît mai puţine cuvinte cu atît mai bine :).
Stiţi, există "pînă la" şi "după":Pînă la 7 ani ... după 7 aniPînă la petrecere ... după beţiePînă , cînd aveam 80 de kg ... după ce am slăbit 30 :).Ca să nu pierd firul gîndului, subconştientul meu a recţionat după ce am citit multe sloganuri de miss. Da, facebook e de vină şi filmul social network şi-a adus şi el aportul. Mă gîndeam ce ar putea spune una dintre candidatele miss, devenind un etalon international al frumuseţii."Să fie pace în lume""Să ajutăm copiii orfani""Să donăm bani bisericilor""Să formăm grupuri de susţinere a bunurilor moravuri""Să impiedicăm violenţa""Să ajutăm mamele singure".............................Mda, nu cred că o fată (90,60,90) ar putea ţine piept unei armate şi nu ar putea avea atîţia bani ca să asigure bunăstarea şi fericirea tuturor. Nu zic că n-ar putea motiva o armată de bărbaţi :). Ea, totuşi, este un fel de etalon de frumuseţe şi tind să cred că şi de inteligenţa. Frumuseţea, oircît n-ar fi de ciudat, poate schimba cursul obişnuit al vieţii.Să ne închipuim o profesoară suplă, frumoasă - ea are cei mai ascultători elevi şi o prezenţa relativ înaltă a elevilor.Să ne închipuim o traducătoare atrăgătoare - nici nu are mult de tradus, că bărbaţii rămîn fără cuvinte, iar femeile sunt rezervate, alegînd atent ideile expuse.Sa ne închipuim o dentistă superba - mulţi pacienţi.Exagerez, dar frumuseţea ne oferă încrederea care de multe ori este un ingredient important pentru a avea succes. Poate o miss nu ar putea opri războaie, dar o populaţie conştientă de propriile atuuri ar putea. După ce ai găsit ceva bun în tine, poţi construi ceva util şi pentru societate.Fiecare cu felul lui de miss/mister. Cît despre slogane, cu cît mai puţine cuvinte cu atît mai bine :).
Copilul
Eu îmi mîngai cainele la 8:00, inainte de a ma porni la lucru si la 21:30, cand vin acasă. Intre 21:30 si 8 el stă afară în frig. Sîmbata si duminica îl mîngai mai mult, dacă nu trebuie să ies să rezolv din problemele ce nu le pot soluţiona în timpul săptămînii de lucru. Totul se rezumă la 5 minute dimineaţa şi tot atîtea seara - pe fugă. Îl hrănesc tot de 2 ori pe zi, dacă nu uit.Azi cînd am venit, el scîncea. Mă gîndeam că e întuneric şi el e mic. Poate nu mă recunoaşte. Poate se teme. Poate vrea să fie mîngîiat. Stă toată ziua singur. A slăbit un pic cîinele meu. E aşa de frumuşel, dar parcă nu-i ajunge ceva. Nu înţeleg ce.Îmi linge mîna cu atîta plăcere şi se uită în ochii mei de parcă m-ar înţelege. El ştie că am probleme. Şi totuşi e atît de mic şi nu mă poate ajuta.Eu nu ştiu ce face el cît eu nu-s acasă. Nu îl văd cum creşte. E trist. Dacă ar vorbi ce mi-ar spune ?!
ALUZIE. COPILUL NU E UN CÎINE. UNII UITĂ CĂ AU COPII ACASĂ.PS: "Nu am copii, dar am un cîinişor . Nu ştiu ce simt acei care îşi văd copii tot atît de rar cum îl văd eu pe ZuZu . "
ALUZIE. COPILUL NU E UN CÎINE. UNII UITĂ CĂ AU COPII ACASĂ.PS: "Nu am copii, dar am un cîinişor . Nu ştiu ce simt acei care îşi văd copii tot atît de rar cum îl văd eu pe ZuZu . "
Inapoi
Nu demult am afirmat ceva "Scriu rar pe blog si posibil ca atunci cand o voi face, voi avea noptile pentru asta"Ar trebui sa dorm. Azi a fost o zi plina. Putine si multe totodata. Parca a inceput incet. Am ajuns cu jumate de ora inainte dimineata, dar am asteptat jumate de ora sa ajung acasa seara. Am trecut prin sentimente de tipul celor care te napadesc pe 1 septembrie. Nu am lasat in urma nimic si nici nu privesc inapoi cu nostalgie. Da, a fost frumos, dar imi place ce traiesc acum. Nu vreau inapoi nici facultatea, vreau doar sa termin masteratul. Poate as vrea inapoi doar anii, dar nici asta nu-mi doresc acum. Ce pot sa vreau acum?! sa dau timpul cu 5 ore inapoiFacut ceva . Nu e grav. Dupa aia totul a mers rau. Nici decizii corecte, nici pasi corecti, nici atitudine corecta. Totul pe dos. Poate exista undeva un echilibru inauntru meu si el a fost rasturnat.Sa spui ca-s inger, nu poti. Se vad si coarnele cateodata. Si totusi as vrea sa dau timpul cu 5 ore inapoi.
Antene umane
Oamenii sunt niște creaturi ciudate.ei creează , ei distrug,ei iubesc, ei urăsc,ei îți dau și ei îți iau înapoi, ei te ajută, ei îți sapă groapa,ei concurează, ei trișează,...Ei simt ceva?! Ne bazăm pe rațiune, dar nu doar pe ea. Fiind personaj al diferitor încercări, învățînd continuu, dezvoltîndu-ne logica - noi creștem. Îmi place să le numesc antene umane.Unii le numesc presimțiri. Fiecare are un anumit grad de percepție a lucrurilor care ne înconjoară. Nu e ceva magic. E vorba de capacitatea umana, care poate fi dezvoltată. Un adevărat puzzle. Nu ai unit toate elementele, dar deja vezi o parte din tabloul care ar trebui să apară în final. Deseori poți interpreta greșit, poți exagera, sau poți omite detaliile importante. Și dacă ai dreptate? Și dacă antenele tale interceptează frecvența potrivită? Să crezi? Să ai dubii?Oamenii sunt niște creaturi ciudate. Nu-i paranormal. E omenesc să simți dinainte ceva ce ar trebui să se întîmple. Încerc să anticipez ceva :).
Oamenii sunt niște creaturi ciudate.ei creează , ei distrug,ei iubesc, ei urăsc,ei îți dau și ei îți iau înapoi, ei te ajută, ei îți sapă groapa,ei concurează, ei trișează,...Ei simt ceva?! Ne bazăm pe rațiune, dar nu doar pe ea. Fiind personaj al diferitor încercări, învățînd continuu, dezvoltîndu-ne logica - noi creștem. Îmi place să le numesc antene umane.Unii le numesc presimțiri. Fiecare are un anumit grad de percepție a lucrurilor care ne înconjoară. Nu e ceva magic. E vorba de capacitatea umana, care poate fi dezvoltată. Un adevărat puzzle. Nu ai unit toate elementele, dar deja vezi o parte din tabloul care ar trebui să apară în final. Deseori poți interpreta greșit, poți exagera, sau poți omite detaliile importante. Și dacă ai dreptate? Și dacă antenele tale interceptează frecvența potrivită? Să crezi? Să ai dubii?Oamenii sunt niște creaturi ciudate. Nu-i paranormal. E omenesc să simți dinainte ceva ce ar trebui să se întîmple. Încerc să anticipez ceva :).
Eu in ce cred?
Nu-i vorba de Dumnezeu. Nu-i vorba de ceva divin sau vreo forță miraculoasă. Eu în ce cred?Atîtea se întîmplă în jur, că uneori nu vrei să crezi în nimic. Nu glumesc. E oare pesimism?Eu nu cred.Cu cît mai adînc analizezi, cu atît e mai limpede că nu face. De ce să crezi în ceva? Unii ar spune: cum să nu crezi în țara ta, în limba ta, în pămîntul pe care calci ?! Mă strădui să le iubesc, să le prețuiesc. Cînd vezi suferința unui om de același grai, de același neam cu tine, te gandești: oare el se mulțumește cu credința? Nu cred.Soarele răsare, soarele apune. Să crezi în lumină? În faptul că viața ți se va umple de lumină? Că spre sfîrșit vei merge spre lumină? Nimeni nu mi-a adus dovezi. Eu nu cred.Să vă spun în ce cred:În părințiÎn prieteniÎn dragosteÎn ziua de aziÎn mine. Sigur că sunt dezamăgiri, dar eu aș vrea să pot crede. Viața e frumoasă, dar și dură. Depinde de unghiul din care o privești ...
Bărbat-aur, run after "it"
Pe mine ma uimește cît de materialiste și superficiale sunt unele. Să admitem că vînătoarea este ceva firesc, dar odată ce ți-a căzut în plasă, trebuie să ai puterea de a-l valora. Pentru banii lui, pentru cariera strălucitoare, pentru fundul sculptat, pentru felul în care te face să vibrezi, ... l-ai găsit și acum - e doar un obiect. "Are studii superioare, mașină,apartamente, case, renume și un serviciu bănos ,..." Parcă am descrie un lucru. Mai lipsește să spui el este bărbatul 00XY, cu o intensitate de a face bani =1000 euro/oră, 250 000 metri pătrați, 1012 cai putere, 17, 5 carate. Îți faci o impresie WOW. Unde-i bucata asta de aur? S-a renunțat la prințul pe cal alb :(. Eu mă gîndesc că atunci cînd descrii persoana de lîngă tine, ar trebui să nu ai cuvinte, să rămîi mut. Și poate pentru alții nu e frumos, bun, bogat, dar pentru tine ar trebui să fie cineva special, care te face să te simți deosebită. Nu pentru ce are, dar pentru că îțî deschide ușa, te ține de mînă cînd mergi pe stradă, te sărută protector pe frunte, îți șterge lacrimile cînd plîngi, te îmbrățișează strîns, strîns și fiecare zi pare mai frumoasă, cînd te trezești alături de el. Poate nu l-ai găsit, dar de ce să te mulțumești cu cel pe care îl consideri doar un lucru modern cu multe accesorii. Uzura anuală a acestuia s-ar putea să-i reducă valoarea rămasă la zero. Un zero mare și frumos.
Pe mine ma uimește cît de materialiste și superficiale sunt unele. Să admitem că vînătoarea este ceva firesc, dar odată ce ți-a căzut în plasă, trebuie să ai puterea de a-l valora. Pentru banii lui, pentru cariera strălucitoare, pentru fundul sculptat, pentru felul în care te face să vibrezi, ... l-ai găsit și acum - e doar un obiect. "Are studii superioare, mașină,apartamente, case, renume și un serviciu bănos ,..." Parcă am descrie un lucru. Mai lipsește să spui el este bărbatul 00XY, cu o intensitate de a face bani =1000 euro/oră, 250 000 metri pătrați, 1012 cai putere, 17, 5 carate. Îți faci o impresie WOW. Unde-i bucata asta de aur? S-a renunțat la prințul pe cal alb :(. Eu mă gîndesc că atunci cînd descrii persoana de lîngă tine, ar trebui să nu ai cuvinte, să rămîi mut. Și poate pentru alții nu e frumos, bun, bogat, dar pentru tine ar trebui să fie cineva special, care te face să te simți deosebită. Nu pentru ce are, dar pentru că îțî deschide ușa, te ține de mînă cînd mergi pe stradă, te sărută protector pe frunte, îți șterge lacrimile cînd plîngi, te îmbrățișează strîns, strîns și fiecare zi pare mai frumoasă, cînd te trezești alături de el. Poate nu l-ai găsit, dar de ce să te mulțumești cu cel pe care îl consideri doar un lucru modern cu multe accesorii. Uzura anuală a acestuia s-ar putea să-i reducă valoarea rămasă la zero. Un zero mare și frumos.
Spionii şi cîrtiţele
Curiozitate s-a nascut odata cu omul. Întrebările încep de la o vîrstă fragedă. Copii vor să afle de unde apare ploaia, curcubeul, cine este Moş Crăciun sau taina conceperii. Curiozitatea lor te pocneşte drept în faţă. Nici nu ştii la ce să te aştepţi, dar cel puţin picii o fac direct, rareori cu ocolişuri.Încet, încet, odată cu înaintarea în vîrstă se dezvoltă adevăraţii spioni. Să fie din cauza fricii de a întreba sau pentru a-ţi etala stofa de detectiv??? Dorim să aflăm ce stă ascuns în spatele diferitor procese bio-chimice, tehnologice, naturale, informaţionale, psihologice, ... E o provocare să descoperi cine e omul de lîngă tine, vecinul arţăgos sau drăgăstos, prietenul aşa zis adevărat sau un simplu necunoscut al naibii de misterios.Azi era cu un domn/doamnă foarte atractiv/a, dar nu, nu m-a văzut. În fiecare duminică e ocupat. Stă de 7 ore închisă în camera ei. Se comportă diferit în preajma lor. Spune că are nevoie de un timp pe care să-l petreacă în singurătate. Cînd o întreb, evită să răspundă. Reacţiile lui sunt dubioase.Tentat să-i citeşti mailul, să-i răscoleşti mobilul, să-i vizitezi în permanenţă profilul, să îl/o urmăreşti- să scoţi de undeva răspunsuri. O altă alternativă este să fii calm şi să ai încredere. Anume încrederea excesivă duce la şocuri şi alte reacţii spontane. Curiozitatea mă enervează. Dar postura de "cîrtiţă" ??? Ajungi să ignori fapte evidente.
Mai bine un spion atent, decît o cîrtiţă proastă .
Curiozitate s-a nascut odata cu omul. Întrebările încep de la o vîrstă fragedă. Copii vor să afle de unde apare ploaia, curcubeul, cine este Moş Crăciun sau taina conceperii. Curiozitatea lor te pocneşte drept în faţă. Nici nu ştii la ce să te aştepţi, dar cel puţin picii o fac direct, rareori cu ocolişuri.Încet, încet, odată cu înaintarea în vîrstă se dezvoltă adevăraţii spioni. Să fie din cauza fricii de a întreba sau pentru a-ţi etala stofa de detectiv??? Dorim să aflăm ce stă ascuns în spatele diferitor procese bio-chimice, tehnologice, naturale, informaţionale, psihologice, ... E o provocare să descoperi cine e omul de lîngă tine, vecinul arţăgos sau drăgăstos, prietenul aşa zis adevărat sau un simplu necunoscut al naibii de misterios.Azi era cu un domn/doamnă foarte atractiv/a, dar nu, nu m-a văzut. În fiecare duminică e ocupat. Stă de 7 ore închisă în camera ei. Se comportă diferit în preajma lor. Spune că are nevoie de un timp pe care să-l petreacă în singurătate. Cînd o întreb, evită să răspundă. Reacţiile lui sunt dubioase.Tentat să-i citeşti mailul, să-i răscoleşti mobilul, să-i vizitezi în permanenţă profilul, să îl/o urmăreşti- să scoţi de undeva răspunsuri. O altă alternativă este să fii calm şi să ai încredere. Anume încrederea excesivă duce la şocuri şi alte reacţii spontane. Curiozitatea mă enervează. Dar postura de "cîrtiţă" ??? Ajungi să ignori fapte evidente.
Mai bine un spion atent, decît o cîrtiţă proastă .
Război pentru TV
Totul se datorează unui coleg de muncă. El este microbist. Nu e unul înfocat, dar se vede destulă pasiune în ochii lui cînd vorbeşte despre football. Şi eu iubesc sportul, dar nu footballul. Precum spunea o buna prietenă: "Uneori e mai plăcut să admiri figurinile frumos sculptate de pe teren, decît alergatul după minge". Şi nu, nu am strigat niciodată: " GOOOOOL" sau "hai, hai, hai" şi după aceasta jargoane frumos înşirate .Să revenim la colegul meu. M-a întrebat dacă urmăresc cupa de football şi eu am răspuns că nu. Următoarea întrebare a fost ce filme îmi plac. Oare este vreo legătură între cele 2 întrebări ?! La prima vedere singura legătură este că şi cupa de football şi filmele sunt destinate atragerii unui spectru larg de spectatori. Ambele se vizionează pentru a primi o anumită satisfacţie. Adevărata legătura consta în următoarele: Soţia mea poate sta şi cîte 10 ore la TV şi trebuie să-i găsesc ocupaţie, cît eu privesc meciurile. Şi capra împăcată şi varza întreagă.Televizorul poate provoca războaie între oameni. Chiar dacă el întruneşte multe neajunsuri: lipsă de mişcare, înrăutăţirea vederii, un cîştig mult mai sărac de informaţie decît dintr-o carte. De cîte ori am auzit: "Nici tu nu te uiţi, nici altora nu le dai voie să vizioneze ceva", sau "mai ai cu filmele tale?", "În casa asta e matriarhat", "Am să-mi cumpăr un TV numai pentru mine şi nimeni nu o să se atingă de el".Din punct de vedere statistic putem observa următoarele:
Numărul mediu de ore petrecute în faţa ecranului este de 22 de ore/saptămînă, variind de la 18 ore pînă la 28 (în cele 13 state supuse studiului). În Italia, Marea Britanie şi SUA se petrece mai mult de o zi pe săptămînă în faţa ecranelor. Înapoi la football: în Germania în baza ratingului TV de-a lungul timpului, în top 8 emisiuni se încadrează 7 meciuri de football şi o dramă.
Adică mai mult de 30 de % din populaţie era absorbită de meciuri. Presupunînd că majoritatea erau bărbaţi, în condiţiile unui raport pe sexe de 1:1, avem peste 60 de % de barbaţi care caută alte ocupaţii soţiilor, iubitelor sau pur şi simplu celibatari fericiţi.Poate găsim mai multe soluţii pentru cei care iubesc această lume a mingii:- o vacanţă într-un loc exotic,- un curs de exerciţii fizice cu un antrenor buuun,- masaj,- o convingem să iasă cu prietenile,- să se ducă la discotecă, în cluburi,- un film luung,- mai multe filme,-un serial intreg,-sau pur şi simplu atîta afecţiune cît să fie îngăduitoare şi să te lase să faci ce vrei.
Numărul mediu de ore petrecute în faţa ecranului este de 22 de ore/saptămînă, variind de la 18 ore pînă la 28 (în cele 13 state supuse studiului). În Italia, Marea Britanie şi SUA se petrece mai mult de o zi pe săptămînă în faţa ecranelor. Înapoi la football: în Germania în baza ratingului TV de-a lungul timpului, în top 8 emisiuni se încadrează 7 meciuri de football şi o dramă.
Adică mai mult de 30 de % din populaţie era absorbită de meciuri. Presupunînd că majoritatea erau bărbaţi, în condiţiile unui raport pe sexe de 1:1, avem peste 60 de % de barbaţi care caută alte ocupaţii soţiilor, iubitelor sau pur şi simplu celibatari fericiţi.Poate găsim mai multe soluţii pentru cei care iubesc această lume a mingii:- o vacanţă într-un loc exotic,- un curs de exerciţii fizice cu un antrenor buuun,- masaj,- o convingem să iasă cu prietenile,- să se ducă la discotecă, în cluburi,- un film luung,- mai multe filme,-un serial intreg,-sau pur şi simplu atîta afecţiune cît să fie îngăduitoare şi să te lase să faci ce vrei.
În rînd
În ultima vreme rîndurile sunt o modă. O modă mai stranie, dar totuşi în vogă. Stat în rînd pentru viză, stat în rînd pentru a-mi lua buletinul, stat în rînd la bancă, la Fisc,... , oare este vre-un loc unde nu am stat în rînd? E ceva deosebit în a sta în rînd? Da şi Nu.Eu mă enervez cînd stau la coadă.
-Cine-i urma ?-Doamna-Nu, băiatul este urma-Nu mă interesează, eu ştiu cine-i în faţă şi gata.-Fiţi amabil-Nu vă împingeţi-Sunteţi bătrîn şi nu aveţi unde vă grăbi- Tineretul din ziua de azi. Off, ce a mai decăzut lumea. Pe timpul meu exista stimă faţă de cei mai în vîrstă.Apoi încep discuţiile care mai de care mai aprinse. Toţi povestesc ce dureri au şi pe toţi îi unesc cel puţin una: neorganizarea, lipsa de respect, iresponsabilitatea celor care ne deservesc la celălat capăt de rînd. Uneori sunt persoane cu glasuri atît de piţigăiate, dar a căror guriţă lucrează fără întrerupere - de-o plăcere. Spun sigur că toată ziua îţi mai răsună în cap glasul cela melodios de piţigătoare.În rînd mai este ceva unic: arta de a te plasa în faţă, ca o vulpişoară. Şi mai apoi cînd eşti întrebat: Păi tu numai ce ai venit , de ce nu stai la coadă? Şi răspunsul: Eu de la 8 am ocupat rînd ... dar în suflet: Ce bine mi-a ieşit şi de data asta :P.Totul este bine dacă se termină cu bine, dar dacă ai stat 2,3,4,5 ore şi la sfîrşit e fără succes, toată ziua ţi-ai distrus-o. În gînd faci complimente fierbinţi celor care te deservesc, statului, şi chiar ţie, dacă s-a adeverit că eşti cam "căscăţel". Şi mîine e o zi şi iar vei avea plăcerea de a o porni de la coadă.
-Cine-i urma ?-Doamna-Nu, băiatul este urma-Nu mă interesează, eu ştiu cine-i în faţă şi gata.-Fiţi amabil-Nu vă împingeţi-Sunteţi bătrîn şi nu aveţi unde vă grăbi- Tineretul din ziua de azi. Off, ce a mai decăzut lumea. Pe timpul meu exista stimă faţă de cei mai în vîrstă.Apoi încep discuţiile care mai de care mai aprinse. Toţi povestesc ce dureri au şi pe toţi îi unesc cel puţin una: neorganizarea, lipsa de respect, iresponsabilitatea celor care ne deservesc la celălat capăt de rînd. Uneori sunt persoane cu glasuri atît de piţigăiate, dar a căror guriţă lucrează fără întrerupere - de-o plăcere. Spun sigur că toată ziua îţi mai răsună în cap glasul cela melodios de piţigătoare.În rînd mai este ceva unic: arta de a te plasa în faţă, ca o vulpişoară. Şi mai apoi cînd eşti întrebat: Păi tu numai ce ai venit , de ce nu stai la coadă? Şi răspunsul: Eu de la 8 am ocupat rînd ... dar în suflet: Ce bine mi-a ieşit şi de data asta :P.Totul este bine dacă se termină cu bine, dar dacă ai stat 2,3,4,5 ore şi la sfîrşit e fără succes, toată ziua ţi-ai distrus-o. În gînd faci complimente fierbinţi celor care te deservesc, statului, şi chiar ţie, dacă s-a adeverit că eşti cam "căscăţel". Şi mîine e o zi şi iar vei avea plăcerea de a o porni de la coadă.
Nu e datorie
Gospodina nu mai este o valoare. Sincer eu nu prea realizez cum este posibil să le reusesti pe toate. Nu e vorba de lene, dar pur si simplu nu reuşeşti din punct de vedere fizic . Consider că femeia ar putea tinde spre altceva în zilele de azi. Poate să înceapă o afacere. Cunosc persoane de gen feminin care lucrează peste 12-14 ore pe zi. După asta gătitul, spălatul, curăţenia devin istovitoare.Femeia este în primul rînd ceea ce-şi doreşte ea să fie. Sunt atît de multe familii întreţinute de mame. Un bucătar sau o menajeră costă bani. Mă mir cum de unii consideră asta datorie şi nu văd cît economisesc pe seama dulcii gospodine. Cînd ai o zi plină cu de toate, de ce nu ai avea dreptul să vii să te trînteşti în pat, să citeşti ceva, să-ţi aducă cineva ceva cald şi tu să-l săruţi pe buze şi să-i mulţumeşti. Şi crede-mă că ea nu va zice : " E prea rece, nu e deloc gustos, nu-i ca la mama acasă".Nu consider femeia un instrument al bussinessului, dar uneori trebuie schimbate rolurile într-o familie. Prea sunt împărţite şi nu se valorează deloc munca casnică.Mi-a venit gîndul după cîteva săptămîni pline, în care fiecare secundă era repartizată. Sunt agitată. Nu reuşesc una, alta. Planific lucrurile şi tot mai am nevoie de timp. E atît de plăcut cînd cineva îţi mai ia din povara ta şi o duce puţin pe umeri.E o plăcere să dai viaţă, să prepari ceva gustos, să fii înconjurată de ordine şi curăţenie. Nu e datorie ...
Gospodina nu mai este o valoare. Sincer eu nu prea realizez cum este posibil să le reusesti pe toate. Nu e vorba de lene, dar pur si simplu nu reuşeşti din punct de vedere fizic . Consider că femeia ar putea tinde spre altceva în zilele de azi. Poate să înceapă o afacere. Cunosc persoane de gen feminin care lucrează peste 12-14 ore pe zi. După asta gătitul, spălatul, curăţenia devin istovitoare.Femeia este în primul rînd ceea ce-şi doreşte ea să fie. Sunt atît de multe familii întreţinute de mame. Un bucătar sau o menajeră costă bani. Mă mir cum de unii consideră asta datorie şi nu văd cît economisesc pe seama dulcii gospodine. Cînd ai o zi plină cu de toate, de ce nu ai avea dreptul să vii să te trînteşti în pat, să citeşti ceva, să-ţi aducă cineva ceva cald şi tu să-l săruţi pe buze şi să-i mulţumeşti. Şi crede-mă că ea nu va zice : " E prea rece, nu e deloc gustos, nu-i ca la mama acasă".Nu consider femeia un instrument al bussinessului, dar uneori trebuie schimbate rolurile într-o familie. Prea sunt împărţite şi nu se valorează deloc munca casnică.Mi-a venit gîndul după cîteva săptămîni pline, în care fiecare secundă era repartizată. Sunt agitată. Nu reuşesc una, alta. Planific lucrurile şi tot mai am nevoie de timp. E atît de plăcut cînd cineva îţi mai ia din povara ta şi o duce puţin pe umeri.E o plăcere să dai viaţă, să prepari ceva gustos, să fii înconjurată de ordine şi curăţenie. Nu e datorie ...
Filmul " The Road " (2009)
Este un film greoi şi trist. Poate că mulţi ar renunţa să-l privească, că e un piculeţ monoton, totuşi mie mi-a plăcut. Preferinţele dictează şi eu mă supun :).Totul a început cu un cataclism care a devastat întreaga lume animală şi vegetală. Problema nr. 1: mîncarea. Cînd principala sursă de existenţă dispare, oamenii devin prădători. Orice tip de valoare morală dispare şi începe lupta pentru supravieţuire. Devii CANIBAL. Se pune accent pe imprevizibil. Dacă acum eşti îndestulat şi nu-ţi lipseşte nimic, asta nu-ţi asigură un viitor la fel de luminos. Uneori chinul poate fi atît de mare, că moartea ar părea un dar. Ajungi să-ţi înveţi copilul cum să-şi tragă un glonte în cap. Are un impact destul de puternic şi totuşi mi-au rămas cîteva gînduri frumoase: "Copilul tău e cel mai puternic motiv de a trăi. El va ajunge să te ducă în spate" sau "Crimele din jur nu-s în stare să-l învenineze pe un om" sau "Gîndul la persoana iubită te poate răscoli pînă în măduva oaselor, deşi aceasta nu mai este în viaţă" ... Lumea este crudă, dar asta nu înseamnă că nu există şi persoane cu suflet curat precum al tău.
Este un film greoi şi trist. Poate că mulţi ar renunţa să-l privească, că e un piculeţ monoton, totuşi mie mi-a plăcut. Preferinţele dictează şi eu mă supun :).Totul a început cu un cataclism care a devastat întreaga lume animală şi vegetală. Problema nr. 1: mîncarea. Cînd principala sursă de existenţă dispare, oamenii devin prădători. Orice tip de valoare morală dispare şi începe lupta pentru supravieţuire. Devii CANIBAL. Se pune accent pe imprevizibil. Dacă acum eşti îndestulat şi nu-ţi lipseşte nimic, asta nu-ţi asigură un viitor la fel de luminos. Uneori chinul poate fi atît de mare, că moartea ar părea un dar. Ajungi să-ţi înveţi copilul cum să-şi tragă un glonte în cap. Are un impact destul de puternic şi totuşi mi-au rămas cîteva gînduri frumoase: "Copilul tău e cel mai puternic motiv de a trăi. El va ajunge să te ducă în spate" sau "Crimele din jur nu-s în stare să-l învenineze pe un om" sau "Gîndul la persoana iubită te poate răscoli pînă în măduva oaselor, deşi aceasta nu mai este în viaţă" ... Lumea este crudă, dar asta nu înseamnă că nu există şi persoane cu suflet curat precum al tău.
Constrîngerea
Dimineaţa mă scol "la amiază" şi cu vreo 3 deşteptătoare, seara mă culc tîrziu.
Alimentaţie: dimineaţa mai nimic, la amiază ceva în fugă, seara o masă boierească, care duce la o indigestie de toată frumuseţea şi coşmaruri plăcute.
Mişcare: de la etajul 1 la 3, de la staţie la birou, de la magazin acasa, dintr-o camera in alta, ....
La lucru: accesare de situri, multa barfa, acţiuni de ordin personal, ieşiri imprevizibile, vorbit la telefon, ...
Timp liber : iuhuuuuuuuuuuuuu !!! Totul e permis.
Constrangerea e o teorie aplicabilă în orice domeniu. Fie că e vorba de afacere, fie că e viaţă personală, fie că e doar un proiect sau o acţiune : există anumiţi parametri sau variabile care pot fi manevrate. Scopul este de a creşte randamentul. Se spune că toţi avem limite. Există un mod de a atinge limitele superioare ale propriei productivităţi. Nu e suficient doar să-ţi organizezi totul. Trebuie o analiză. E posibil, chiar dacă nu ai o minte extra luminată. Astăzi există firme care se ocupă de constrîngere în domeniul afacerilor. Se plăteşte pentru aceste servicii. În viaţa personală preţul este : sănătatea, nervii, suprasolicitarea, ineficienţa, uzura prematură a propriului organism.
Alimentaţie: dimineaţa mai nimic, la amiază ceva în fugă, seara o masă boierească, care duce la o indigestie de toată frumuseţea şi coşmaruri plăcute.
Mişcare: de la etajul 1 la 3, de la staţie la birou, de la magazin acasa, dintr-o camera in alta, ....
La lucru: accesare de situri, multa barfa, acţiuni de ordin personal, ieşiri imprevizibile, vorbit la telefon, ...
Timp liber : iuhuuuuuuuuuuuuu !!! Totul e permis.
Constrangerea e o teorie aplicabilă în orice domeniu. Fie că e vorba de afacere, fie că e viaţă personală, fie că e doar un proiect sau o acţiune : există anumiţi parametri sau variabile care pot fi manevrate. Scopul este de a creşte randamentul. Se spune că toţi avem limite. Există un mod de a atinge limitele superioare ale propriei productivităţi. Nu e suficient doar să-ţi organizezi totul. Trebuie o analiză. E posibil, chiar dacă nu ai o minte extra luminată. Astăzi există firme care se ocupă de constrîngere în domeniul afacerilor. Se plăteşte pentru aceste servicii. În viaţa personală preţul este : sănătatea, nervii, suprasolicitarea, ineficienţa, uzura prematură a propriului organism.
Privesc cum dormi
Copiii sunt cuminţi doar cand dorm. Şi adulţii? Ţîfnoşi, iritaţi, enervaţi şi doar uneori liniştiţi şi împăcaţi cu sine. Da desigur , e criză - motivul pentru toate relele din lume. Zburăm prin case, pe străzi, prin valuri de emoţii, prin oameni, prin lume. Aiurim cînd ne abate. Ne simţim liberi să ne exteriorizăm emoţiile. Este ceva firesc.Brusc te opreşti. Auzi mişcările de lîngă tine? Simţi cum pentru o clipă nu faci parte din furtuna din jur? Ea te absoarbe. Tu nu te da bătut. Rezistă cîteva secunde.Linişte. Asta simt acum. Cauza? Privesc cum dormi. E un bărbat care doarme. Şi parcă bărbat înseamnă putere. Şi e atît de nevinovat acum. Te admir. De parcă tot ce e negativ a adormit şi a rămas doar lumina prizonieră într-un corp. În aşa momente mă simt împlinită. Viaţa e frumoasă.Mă gîndesc la cei care nu pot dormi. Somnul ne face fericiţi. Extirpăm problemele şi ne culcăm. Eu te privesc cum dormi... Am grijă de tine.
Copiii sunt cuminţi doar cand dorm. Şi adulţii? Ţîfnoşi, iritaţi, enervaţi şi doar uneori liniştiţi şi împăcaţi cu sine. Da desigur , e criză - motivul pentru toate relele din lume. Zburăm prin case, pe străzi, prin valuri de emoţii, prin oameni, prin lume. Aiurim cînd ne abate. Ne simţim liberi să ne exteriorizăm emoţiile. Este ceva firesc.Brusc te opreşti. Auzi mişcările de lîngă tine? Simţi cum pentru o clipă nu faci parte din furtuna din jur? Ea te absoarbe. Tu nu te da bătut. Rezistă cîteva secunde.Linişte. Asta simt acum. Cauza? Privesc cum dormi. E un bărbat care doarme. Şi parcă bărbat înseamnă putere. Şi e atît de nevinovat acum. Te admir. De parcă tot ce e negativ a adormit şi a rămas doar lumina prizonieră într-un corp. În aşa momente mă simt împlinită. Viaţa e frumoasă.Mă gîndesc la cei care nu pot dormi. Somnul ne face fericiţi. Extirpăm problemele şi ne culcăm. Eu te privesc cum dormi... Am grijă de tine.
Sunt o vitrină
- Mmmm ... ce gustos- Cît de ciufulit mi-i părul- Iar încălţămintea mi-i murdară-Wow! Ce preţuri!- Azi sunt atît de frumoasă- Cu coada ochiului, dar se uită ;))- Cîte luminiţe- Arăt îngrozitor- Trebuie să pun mîna pe asta- E perfect, îl vreauOare prăjiturele, mezelurile, brînzeturile şi alte delicii sunt tot atît de atrase de noi. Ele se uită la noi de cealaltă parte. Ele nu ştiu cu cîtă poftă le savurăm din priviri. Şi oamenii?! Ei rîd , şoşotesc, ne analizează. Cît de ridicol este să te admiri în sticla fumurie şi să nu ştii că dincolo de ea mai este cineva. Unii mai fac şi o piruetă sau mai dau 2 paşi înapoi. Păi nu se vede de jos pînă sus. E o zi importantă. Trebuie să arăt impecabil. Şi dincolo de vitrină apar gînduri: mai întoarce-te odată, mda ... nu-i rău deloc; încă o minută şi poţi pleca.
Un singur element uneşte cele 2 lumi: vitrina. Ea poate fi transparentă, ca să analizezi bine produsele în vînzare sau întunecată - mister şi totodată ocazia de a te oglindi în ea. Tu de care vitrină eşti? Eu sunt întunecată. Nu vezi nimic din lumea interioară. Dar poate citeşti ceva din reflectarea ta în mine.
- Mmmm ... ce gustos- Cît de ciufulit mi-i părul- Iar încălţămintea mi-i murdară-Wow! Ce preţuri!- Azi sunt atît de frumoasă- Cu coada ochiului, dar se uită ;))- Cîte luminiţe- Arăt îngrozitor- Trebuie să pun mîna pe asta- E perfect, îl vreauOare prăjiturele, mezelurile, brînzeturile şi alte delicii sunt tot atît de atrase de noi. Ele se uită la noi de cealaltă parte. Ele nu ştiu cu cîtă poftă le savurăm din priviri. Şi oamenii?! Ei rîd , şoşotesc, ne analizează. Cît de ridicol este să te admiri în sticla fumurie şi să nu ştii că dincolo de ea mai este cineva. Unii mai fac şi o piruetă sau mai dau 2 paşi înapoi. Păi nu se vede de jos pînă sus. E o zi importantă. Trebuie să arăt impecabil. Şi dincolo de vitrină apar gînduri: mai întoarce-te odată, mda ... nu-i rău deloc; încă o minută şi poţi pleca.
Un singur element uneşte cele 2 lumi: vitrina. Ea poate fi transparentă, ca să analizezi bine produsele în vînzare sau întunecată - mister şi totodată ocazia de a te oglindi în ea. Tu de care vitrină eşti? Eu sunt întunecată. Nu vezi nimic din lumea interioară. Dar poate citeşti ceva din reflectarea ta în mine.
Staţia unde cobori ...
Ar fi normal ca fiecare să aibă 4 bunicuţi. Cîte 2 de la fiecare părinte. Eu sunt săracă în sensul acesta. Am doar una. Pe ceilalţi trei i-am pierdut, practic unul după altul, cînd eram mai mică . La întrebarea: Îi mai ţii minte? Spun un " DA" încrezut. Au trecut mai mult de 10 ani şi totuşi atîta dor şi tristeţe pe buzele mamei şi a tatălui la pronunţarea acestor cuvinte. Au rămas doar nişte amintiri dragi.- Ce face mama?- E obosită după lucru, a alergat toată ziua. Tu ce mai faci?- Iată am răcit. Am ieşit pînă în sărăiaş fără să-mi pun ceva pe cap.Trecută de 70 de ani, dar fără astîmpăr. O certăm pentru că se extenuează prin muncă. Şi ce ştie un simplu om din sat? Lucrează pămîntul. Se scoală la 5 să dea de mîncare la păsări. Creşte iepuraşi care sunt atît de dulci. Sapa, hîrleţul, grebla, furca sunt nişte instrumente care-i fac nişte bătături de toată frumuseţea. Tocmai mi-i ruşine să spun că-s obosită, că mama e obosită. Noi avem un altfel de activitate. Ne plîngem că e greu, că venim obosiţi de la lecţii sau de la muncă, că suntem încărcaţi pînă peste cap, că şefii sunt nesuferiţi (Al meu nu-i, în caz că citeşte). Sunt sigură că mulţi nici nu au atins în viaţă lor sapa sau hîrleţul. Privesc înapoi şi îmi pare rău că n-o mai pot învăţa pe bunica să uitlizeze un calculator. Ar fi interesant să intre pe net şi să chatuim :D. Să o sun şi să o găsesc tot timpul. Să spună şi ea că iată mi-am scos un film şi acuş îl privesc. E cam greu să se adapateze la astfel de lucruri. Cu greu o convingem să vină în oraş, că ea îşi face griji pentru fiecare orătanie din jurul casei. Şi nu prea poate suporta închisoarea cu multe etaje care nu-ţi permite să ieşi în faţa casei tale şi să te simţi stăpîn. Să respiri şi să nu-ţi stea altul în spate care strigă să te dai la o parte.
Poate vom ajunge şi noi cîndva să fim consideraţi nişte "înapoiaţi" într-un fel. Şi alţii vor vrea să ne scoată din mediul învechit cu care ne-am obişnuit. Fiecare are staţia sa la care trebuie să coboare.
Poate vom ajunge şi noi cîndva să fim consideraţi nişte "înapoiaţi" într-un fel. Şi alţii vor vrea să ne scoată din mediul învechit cu care ne-am obişnuit. Fiecare are staţia sa la care trebuie să coboare.
Paradox
Păr strîns în cosiţă. Banca întîi. Caietul meu jos. Băiat atent. Prietena mea - el te iubeşte. Eu- nici o emoţie. Tema pe acasă. El - mă ajuţi şi pe mine la engleză. Eu- nici o emoţie. Mereu în jur. În dreapta mea . În stînga. Privire. Cuvinte. Întrebări. Nici o emoţie. Excursie. Dans. Scrisorele. Poezioare. Nimic.Peste cîţiva ani...Nu pot învăţa. Lipsă de concentrare. Gînduri. Nebunii . Sentimente. Inimă ce tresare. Tremurici. Piele de găină. Visuri. El - nici o emoţie. Dorinţe. Dialoguri. Suferinţă. Chin. El - nimic.Peste cîţiva ani...Eu- amintiri frumoase, el - amintiri frumoase. Ce prostuţi eram amîndoi. Lucrăm. Studii. Planuri de dezvoltare profesională. Mai maturi. Mulţumiţi de viaţă. Eu cu un el, şi el cu o ea. Fericiţi.
Cînd ţi se oferă pe tavă, faci mofturi. Cînd e interzis, ţi se pare un deliciu.
Cînd ţi se oferă pe tavă, faci mofturi. Cînd e interzis, ţi se pare un deliciu.
Gîndul de a pleca
Apasă puţin şi nici nu-l simţi. Apoi creşte intensitatea şi devine din nimic ceva important, ceva care nu-ţi dă pace - e gîndul de a pleca.Îmi iubesc ţara? La nebunie. Iubesc merele, şi nu bananele. Îmi sunt dragi casuţele vechi, dărăpănate unde locuiesc bătrîneii, care se scoală pe la 5 să dea de mîncare la păsări şi care bolnavi cum sunt ,lucrează pămîntul şi se bucură pentru roada culeasă. Îmi place mirosul de pădure, mirosul de mămăliguţă, mirosul de om român. Îmi place cuibuşorul meu, patul, perna. Chiar la o simplă schimbare de loc, am probleme cu somnul. Nici doctori nu-mi trebuie, doar liniştea care mă înconjoară şi care e uşoară şi proaspătă. Să mă trezesc, scăldată de lumina care-mi trece prin geam şi să sar din pat ca friptă cînd privesc la oră. Să analizez fiecare mărunţiş şi pe urma să spun că-s prostuţă că fac aşa. Să văd acei ochi care mă iubesc, mă ajută, care-mi dau speranţe şi mă protejează. Să fiu ocrotită de tot răul din lume.Şi dau din braţe, dau din suflet , dau din mine - tot ce pot ca să rămîn aici. Nu simt că am ajuns la capătul puterilor. Forţe mai sunt şi sunt, dar mă întreb: oare sunt folosite raţional, oare lupt pentru un viitor mai bun (Dacă nu pentru mine, măcar pentru copii pe care îi voi avea). Şi atunci devin melancolică. Te ciocneşti de organele de stat, care-ţi caută nod în papură. Vrei o afacere proprie, trebuie bani şi nişte "cumătri" bine plasaţi, care să-ţi fie drept proptea. Vrei să te dezvolţi, trebuie să transpiri prin muncă, şi nici atunci nu ştii dacă-ţi vei atinge ţelul propus.Mă doare faptul că am aşa gînduri. Şi unde e ţara ta? Şi unde e legea care te ajută? Unde e nivelul de viaţă care creşte? Acolo unde ţi-i bine, nu acolo unde e durere.
Apasă puţin şi nici nu-l simţi. Apoi creşte intensitatea şi devine din nimic ceva important, ceva care nu-ţi dă pace - e gîndul de a pleca.Îmi iubesc ţara? La nebunie. Iubesc merele, şi nu bananele. Îmi sunt dragi casuţele vechi, dărăpănate unde locuiesc bătrîneii, care se scoală pe la 5 să dea de mîncare la păsări şi care bolnavi cum sunt ,lucrează pămîntul şi se bucură pentru roada culeasă. Îmi place mirosul de pădure, mirosul de mămăliguţă, mirosul de om român. Îmi place cuibuşorul meu, patul, perna. Chiar la o simplă schimbare de loc, am probleme cu somnul. Nici doctori nu-mi trebuie, doar liniştea care mă înconjoară şi care e uşoară şi proaspătă. Să mă trezesc, scăldată de lumina care-mi trece prin geam şi să sar din pat ca friptă cînd privesc la oră. Să analizez fiecare mărunţiş şi pe urma să spun că-s prostuţă că fac aşa. Să văd acei ochi care mă iubesc, mă ajută, care-mi dau speranţe şi mă protejează. Să fiu ocrotită de tot răul din lume.Şi dau din braţe, dau din suflet , dau din mine - tot ce pot ca să rămîn aici. Nu simt că am ajuns la capătul puterilor. Forţe mai sunt şi sunt, dar mă întreb: oare sunt folosite raţional, oare lupt pentru un viitor mai bun (Dacă nu pentru mine, măcar pentru copii pe care îi voi avea). Şi atunci devin melancolică. Te ciocneşti de organele de stat, care-ţi caută nod în papură. Vrei o afacere proprie, trebuie bani şi nişte "cumătri" bine plasaţi, care să-ţi fie drept proptea. Vrei să te dezvolţi, trebuie să transpiri prin muncă, şi nici atunci nu ştii dacă-ţi vei atinge ţelul propus.Mă doare faptul că am aşa gînduri. Şi unde e ţara ta? Şi unde e legea care te ajută? Unde e nivelul de viaţă care creşte? Acolo unde ţi-i bine, nu acolo unde e durere.
Wanted
Conceput: Februarie 1985Data naşterii: 3 decembrie 1992Inalţimea: 160, dar poate descreşteVîrsta: deductibilă, dar nu-l afecteazăDescendenţi: OhohooooCaracteristici: Poate fi agresiv. Dacă ajunge la tine cu greu scapi de el. Acţionează raţional, dar poate fi şi idiot. De obicei vine cînd nu te aştepţi, iar dacă îl aştepţi, parcă nu mai vine. La unii tocmai vibrează. Nu te lasă indiferent. Poate să-ţi aducă lacrimi, dar şi plăcere. Îl poţi ucide, dar se înmulţeşte repede şi poate veni un frate mai mic. Unii îl admiră ore în şir. Alţii nici nu se uită la el. Poate acum este la persoana de langă tine şi tu nici nu vei şti. De obicei nu-i acorzi mare atenţie, dar el te pîndeşte şi te atacă.Numele, Prenumele, Patronimicul: Scrie Măi Scrie (botezat după tată)PS1: Nu apăsa pe Send, şi nu te atinge deloc de mobil :D.PS2: De cînd nu ai mai scris un sms?
Conceput: Februarie 1985Data naşterii: 3 decembrie 1992Inalţimea: 160, dar poate descreşteVîrsta: deductibilă, dar nu-l afecteazăDescendenţi: OhohooooCaracteristici: Poate fi agresiv. Dacă ajunge la tine cu greu scapi de el. Acţionează raţional, dar poate fi şi idiot. De obicei vine cînd nu te aştepţi, iar dacă îl aştepţi, parcă nu mai vine. La unii tocmai vibrează. Nu te lasă indiferent. Poate să-ţi aducă lacrimi, dar şi plăcere. Îl poţi ucide, dar se înmulţeşte repede şi poate veni un frate mai mic. Unii îl admiră ore în şir. Alţii nici nu se uită la el. Poate acum este la persoana de langă tine şi tu nici nu vei şti. De obicei nu-i acorzi mare atenţie, dar el te pîndeşte şi te atacă.Numele, Prenumele, Patronimicul: Scrie Măi Scrie (botezat după tată)PS1: Nu apăsa pe Send, şi nu te atinge deloc de mobil :D.PS2: De cînd nu ai mai scris un sms?
Răcneşti "foarte frumos"
E o modă cumva să răcneşti, să ţipi?! Am avut norocul de comunica cu oameni foarte temperamentali. Strigi şi pe urmă îţi dai seama că dacă erai calm, mesajul oricum ajungea la destinatar. Păi da - aşa vei fi înţeles mai bine. Ce stupiditate.Ieri eram în microbus. Şoferul a încercat să ocolească străzile blocate de maşini şi a luat-o pe o străduţă lăturalnică. Nu a avut noroc. Acolo de asemenea era ambuteiaj şi în plus a avut parte de un spectacol "distractiv". Un automobil s-a oprit în plină intersecţie drept în faţa noastră. Tînărul de la volan a coborît şi a urcat în microbus. Zbiera- că altfel nu pot numi acţiunea lui. Printre vorbele aruncate a ameninţat că nu-şi va mişca maşina din intersecţie şi că microbusul ar trebui să dea înapoi. Motiva că stă deja de 30 de minute în intersecţie. A trîntit uşa de vreo 2 ori, apoi a urcat în vehicolul său. Toţi din microbus erau muţi. Şoferul fierbea, dar a rămas la locul lui.
Tînărul era însoţit de o domnişoară. A fost un spectacol în faţa ei sau o dovadă de mascul feroce?! E o metodă nouă de comunicare?! Înţeleg că e frustrant să mergi cu viteza melcului. Timpul trece şi nu poţi ajunge la destinaţie, totuşi dai dovadă că nu ai nici un fel de educaţie. Cînd simţi că gata, răbufneşti - nu-ţi vărsa ciuda asupra altora. Toţi suntem în aceiaşi situaţie.Dacă cauţi metode de exteriorizare a sentimentelor, ţipă - dar undeva departe de oameni.
Tînărul era însoţit de o domnişoară. A fost un spectacol în faţa ei sau o dovadă de mascul feroce?! E o metodă nouă de comunicare?! Înţeleg că e frustrant să mergi cu viteza melcului. Timpul trece şi nu poţi ajunge la destinaţie, totuşi dai dovadă că nu ai nici un fel de educaţie. Cînd simţi că gata, răbufneşti - nu-ţi vărsa ciuda asupra altora. Toţi suntem în aceiaşi situaţie.Dacă cauţi metode de exteriorizare a sentimentelor, ţipă - dar undeva departe de oameni.
O doză mică pentru TINE
Magazine pline, oameni care caută cadouri, alimente în cantităţi interminabile şi uite ai apărut şi tu. Acel tu mic : printre rafturile ghiftuite, printre preţurile piperate, printre carucioarele umplute sau în rîndurile fără sfîrşit. Şi ce să cumperi mamei, ce să cumperi tatălui, fratelui, iubitului, prietenilor?! Şi masa trebuie să fie bogată şi atmosfera - de sărbătoare. M-am sculat azi şi am început să fac o listă. Încercam să-mi amintesc toate lucrurile pe care ar trebui să le fac în perioada asta. Era senzaţia unui început de avalanşă care mă va lua cu ea şi mă va duce hăt departe.Nebunie şi uneori stres inutil şi în final nici nu simţi magia sărbătorilor. Cantităţile sunt de vină. Poate începi să cumperi cadouri şi te scrii primul pe listă. Tu ştii cel mai bine ce vrei :D. Şi nu trebuie neapărat să fie ceva material.O doză mică de afecţiune. O doză mică de satisfacţie.O doză mică de răsfăţ.O doză mică de tărie. O doză mică de încredere.O doza mica de optimism.De ce doza mica?Pentru ca tot ce-i bun se manînca in cantităţi mici.Anul care vine va fi unul suberb !!! Totuşi nu te opri la tine. Lista continuă...
Magazine pline, oameni care caută cadouri, alimente în cantităţi interminabile şi uite ai apărut şi tu. Acel tu mic : printre rafturile ghiftuite, printre preţurile piperate, printre carucioarele umplute sau în rîndurile fără sfîrşit. Şi ce să cumperi mamei, ce să cumperi tatălui, fratelui, iubitului, prietenilor?! Şi masa trebuie să fie bogată şi atmosfera - de sărbătoare. M-am sculat azi şi am început să fac o listă. Încercam să-mi amintesc toate lucrurile pe care ar trebui să le fac în perioada asta. Era senzaţia unui început de avalanşă care mă va lua cu ea şi mă va duce hăt departe.Nebunie şi uneori stres inutil şi în final nici nu simţi magia sărbătorilor. Cantităţile sunt de vină. Poate începi să cumperi cadouri şi te scrii primul pe listă. Tu ştii cel mai bine ce vrei :D. Şi nu trebuie neapărat să fie ceva material.O doză mică de afecţiune. O doză mică de satisfacţie.O doză mică de răsfăţ.O doză mică de tărie. O doză mică de încredere.O doza mica de optimism.De ce doza mica?Pentru ca tot ce-i bun se manînca in cantităţi mici.Anul care vine va fi unul suberb !!! Totuşi nu te opri la tine. Lista continuă...
Am uitat cum este...
În fiecare an pe data de 1 decembrie îmi felicitam prietenii si ma bucuram si eu impreuna cu ei. Zapada, frig, ornamente pentru brad, lumini, miros de copturi, ....e altfel. Anul acesta m-am pierdut printre problemele zilnice si am uitat ce inseamna atmosfera de sarbatoare. Nu mai sunt copil, au aparut mai multe griji. Oare asta conteaza? Voi zimbi peste ani de presupusele probleme. Vor aparea altele si mai complicate. E foarte plăcut să simţi feeria sărbatorilor de iarna. Sunt Fragmente din viaţă pentru care merită să fiu veselă:"Goana după cadouri" - Cînd eram mică nu prea cumpăram cadouri, ci le primeam. Fiecare colţişor din apartament era răscolit în căutarea darului de la Moş. Nu le puteam găsi. Şi totuşi era ceva care nu trecea de năsuc . Aveam un simţ deosebit la dulciuri . Ele se găseau uneori frumos împachetate pe rafturi - printre haine, alteori sus - pe dulap şi chiar şi la balcon."Impodobitul bradului" -Noi alegeam globurile şi le plasam pe toate uniform, sub unghiuri - o adevărată arta :). Împodobitul era încununat nu de steluţa din vîrf, ci de aprinderea beculeţelor făcute de tata. N-am mai văzut astfel de beculeţe - mici, multe şi colorate."La săniuş" - am mîncat atîta zăpadă şi veneam acasă udă. Erau 2 deluşoare pe care le-am coborît şi pe burtă , iar sania rămînea în urmă. Un lucru e sigur - hainele stăteau în picioare chiar şi după ce le dezbrăcam." Ritualul spălatului cu zăpadă" - întîi o bulgăreală zdravănă cînd ieşeam din şcoală după care urmau atacuri asupra fetelor. Nu puteai fugi şi îţi dădeai seama că mai bine te lăsai păgubaşă. Ei erau mai puternici şi nici o coaliţie de-a noastră nu-i învingea." Înfulecatul" - eu nu ştiu cum de încăpeau atîtea bunătăţuri în noi. Mîncarea gătită de mama şi bunica e aromată, apetisantă ... te lasă fără cuvinte. Noi eram săcuşori fără fund." Obiceiuri" - colinde, semănat, urat, ... . E plăcut să primeşti pici care umblă prin fiecare casă pentru a creea o atmosferă deosebită. Ei sunt zgribuliţi , cu căciulile trase pe frunte şi uneori mai uită din cuvinte, dar gestul contează.
Poate e cazul să te opreşti şi să te simţi fericit. Măcar pentru o clipă. Totul va părea mai uşor şi mai plăcut. Inspiră aerul de sărbătoare. Undeva - eu fac la fel :D.
Poate e cazul să te opreşti şi să te simţi fericit. Măcar pentru o clipă. Totul va părea mai uşor şi mai plăcut. Inspiră aerul de sărbătoare. Undeva - eu fac la fel :D.
Generat în 0.29 secunde.