Dimineţile mele parcă-s gemene, se aseamănă în mare parte, azi însă am avut parte de oleacă de divertisment (zău că nu ştiu pentru ce merite). Nu că m-aş bucură tare, dar va mărturisesc că senzaţiile mele matinale au fost nevoite să treacă printr-o gamă de întrebări existenţiale. Și s-au zgribulit oleacă.
Vecina mea din dreapta e nebună. Citez din prima sursă, adică din gură ei. Aşa a răspuns ea la remarca vecinului de mai jos cu glastre roşii la terasă: “Nu, domnule, nu sunt idioată, sunt nebună!”.
Nu avea să stiu ca e ca nebună dacă n-avea să-l trezească pe socrul mic din somn cu retorica ei zgomotoasă. Ăsta s-o înnervat şi s-o apucat s-o filmeze. Eu nu ştiam căci mă aflam în altă falangă a casei urmărind cu tristeţe cum un sicriu bej era târât solemn în catedrala din faţă. Tot mă minunam de feţele apropiaţilor defunctului respirând cu uşurare şi de zâmbetele cochete ale damelor cu pălării funebre, limita între eleganţă tristă şi farmec … nu ştiu de care, probabil de cela care te face să spui, “mie tot mi-ar sta bine cu aşa pălărie, mi-ar evidenţia paloarea tenului, şi eu îs aşa de frumoasă palidă ca porțelanul. Ptiu, Sfinte Agapie, să nu dea Domnul … Brrrrr” Ei, voi m-aţi înţeles.
Hai să ne întoarcem la falanga stângă a casei, la nebună. Nebun la nebun se trage. Despre mine vorbesc acum. Şi vecină. De la început ascultam atent discursul ei înflăcărat şi tot nu înţelegeam ce anume mă făcea să cred că aș avea ceva în comun cu femeia, ceva aveam… Iar când asta o menţionat, în contextul social-politic al pledoariei care era meseria ei, pliosc! o palmă peste frunte, păi simţeam eu că suntem colege de breaslă. Aşa că eu mă văd liber acum peste vreo zece ani strigând cam în termenii de mai jos la fereastră. Bref, am tot ce trebuie pentru a deveni nebună şi a mă exprimă în libertate peste fereastră. Iacă aşa.
Notă: recunosc că nu e frumos s-o expun pe net și oleacă ilegal, dar, primo, eu îmi susțin vecina (ideologic vorbind), secundo, cred că ea striga ca să se facă auzită și văzută. Dacă ceva, îmi asum consecințele.
Dar, de fapt, de ce să aștept atîția ani? Hai să fim sinceri. Ia spuneți voi nu ați avut niciodată dorința să vă apropiați de o fereastră și să strigați cu ecou nebun: “Băăăi, sunteți niște idioți și cretini!”
Eu cred că ar trebui să-i propun vecinei să se întregistreze pe vreun forum sau să-și facă blog. Zău așa.
P.S. Şi, da, ca nebunia dimineţii să fie completă, acum am descoperit în ecranul calculatorului socrului mic o gâză care se mişcă. Înăuntru și cu o traiectorie foarte sigură. Nu ştiu cum s-o băgat, dar de ieşit are şanse puţine. Să nu dea Domnul să se înmulţească înainte de a-şi dea duhul live (sub ochii noștri).