Eu întotdeauna am fost de părerea că libera exprimare nu trebuie înmânată chiar la tot prostul din târg. Sau hai ş-om întoarce fraza mai altfel. Libera exprimare tre’ s-o meriţi, omule. Faptul că ai făcut studii superioare tot încă nu-ţi dă dreptul să-ţi deschizi pliscul, mai ales dacă nu prea ai nişte merite în spate în calitate de argument. Prostia trebuie ucisă în starea ei embrionară. So, I am a killer. E bun aşa? E clar?

Deschid o paranteză despre killer.

Există un joc virtual în care socrul mic e capul unui clan mafiot. Uneori îmi vorbeşte de unele metode şi strategii de joc. Azi, în timp ce luam prânzul împreună, îmi povestea despre un incident recent (curios pentru mine). Cu câteva zile în urmă apăruse în reţea un utilizator cu nume provocator “violator de minori” care a stârnit nedumerire (vă rog să atrageţi atenţia că sunt şi oameni adecvaţi în internet). În câteva ore au luat o decizie comună ca să-l atace (la vreo 3 mii de persoane) organizat şi insistent dacă acesta nu e dispus să-şi schimbe numele de utilizator. Rezultatul e clar. Libertatea expresiei tale se termină acolo unde eu încep să mă simt agresat verbal sau psihologic. Dacă insişti în continuare, îmi iau şi eu legitimă libertatea să te distrug sau să te dau în judecată (depinde de temperamentul meu şi norocul tău). 

Eu de mult  am învăţat să tolerez chestii incompatibile cu mintea mea în blogosfera, dar există totuşi un lucru care mă face să dezvolt o reacţie negativă instantanee. Permanent. Şi nu mă refer la bloggeri de data asta, ci la comentatorii. Mai precis la “gramaticienii” virtuali şi tot neamul lor de complexaţi pe care am început să-i detectez en gros pe blogurile la care ţin mult. Trebuie să menţionez că era linişte o vreme (procesul nu-mi scăpa, vă asigur) iar acum au ieşit din nou că viermii după ploaie. 

Aştea nu au blog. Şi niciodată nu vor avea inteligenţa să ţină unul viu, prin idei şi discuţii măcar 9 luni (perioadă în care o celulă se preface în fiinţă cu creier).  

Deci, viermii aştea care se văd fluturi în vise, remarcă întotdeauna greşeala, acolo unde eu văd sensul şi încep să mă delectez. Dar ei nu mă lasă, pentru că dau imediat cu ochii de comentariile lor dulceag căcăcioase (văi, ce-mi place articolul, dar ştii că ar trebui să mai lucrezi asupra gramaticii şi kkt kkt de vierme mai departe). Nu mă încumet să le răspund, căci aş strica atmosfera pe un blog unde eu nu sunt stăpână, dar admir sincer bloggerii care nu se lasă intimidaţi, cel puţin nu arată, deşi sunt sigură că remărcile îi ating. 

Pe peticul ista de pământ, de vreo 18 ani încoace, a existat dintotdeauna o suprasaturaţie de cei care ştiu doar să numare greşelile şi să tăie elanurile de scriere. Iar cei care ştiau să-şi înşire frumos gândurile s-au lăsat prea repede intimidaţi, abandonând impulsurile lor literare interioare.  

Deci, eu sunt gata să devin un killer. Îmi asum moartea a o sută de viermi în schimbul naşterii unui scriitor născut pe forum, blog, citit şi tradus de mii de oameni pe net, în faţă căminului sau în bibliotecă.

Să nu spuneţi că n-aţi ştiut.