Scrisesem candva, la distanta de luni intregi, ca cel mai singuratic ma simt la o masa cu neamurile mele. Nu, nu stau singurica in colt (asta deja pe la sfarsitul petrecerii cand vorbeste vinul moldovenesc din ei), din contra, dau impresia ca sunt relaxata si vesela. Vreti conversatie? Poftim. Vreti fotografii? Iaca aici am vreo doua. Vreti cadouri? Stati ca aveam ceva prin geanta… Insa exista momente… cum sa va spun? cand vreau sa ma vad departe de toti. Chiar si de cele mai apropiate persoane (in afara de doua). Ca intr-o visare tacuta, placuta, cetoasa, fara culori… In cuvinte nu pot reda nici cel mai mic efect.
Ieri, am gasit “refugiile” mele in fotografii. M-am indragostit de “ochii” autorului. Rodney Smith. 
Oare cand am sa hoinaresc si eu prin ceata Marii Britanii?
