Dimineata imi purtam privirea cu 30 km/ora pe fetele trecatorilor. Ma interesau mai mult cele, pe care as fi putut sa intuiesc macar un strop din satisfactie matinala pe care ti-o ofera o viata sentimentala stabila.
Dupa al cincilea foc rosu de semafor, m-am prins la gandul ca ochii mi se impiedica doar de extreme. Fie cupluri in fierbinteala de primavara, fie … repetenti in dragoste. Adica cei, pe chipul carora, un ochi expert de abiturient (cu familie) poate deslusi lesne un examen ratat de dragoste. Constatarea acestul fapt iti provoaca o senzatie extrem de derutanta. E ca si cum ai fi un profet nebun, pe care nimeni nu-l ia in serios, si mai putin, vorbele sale. E ca si cum ai trece invizibil in fata unui cuplu care se pupa inflacarat, te-ai uita la ei cu duiosie ca la niste copii ce se joaca cu un fluture, i-ai bate cu palma peste umar si ai zice: “Nota zece pentru sarut ! Insa nu si pentru relatie, dragilor.” Ai zambi trist si le-ai arata cu degetul spre o banca din parc pe care sta o cuconita singuratica cu umbrela, si nu mai stii daca e sparta umbrela sau plange: “A picat la primul test!”
Repetentii in dragoste invata tema superficial, citeodata doar din titlul unei poezii sau roman. Fantasmeaza aprins asupra copertii viu colorate cu palmierii in apus de soare, isi tricoteaza un roman imaginar, impart rolurile, pregatesc din timp replicile si inimioarele de Dragobete. Iar la primul vant tomnatic aspru, la prima raceala, cand firul dulce al imaginatiei se opreste de tors si face loc mucilor si febrei, astea se pomenesc singuri. Fiecare sub umbrela sa. Si nu mai stiu nici ei daca umbrela e gaurita sau daca picaturile de ploaie sunt lacrimi.
Iar alaturi va fi mereu un cuplu care se va saruta patimas.