La 6 martie, ora 15.56, ma batea vantul din spate in fata restaurantului “La placinte” de la Rascanovca (Chisinau). Pentru ca era prea rece si mai ales pentru ca ipochimenul cu care trebuia sa ma intalnesc m-a prevenit ca zaboveste in timp, am intrat in restaurant, instalandu-ma comod in asteptarea unei placinte cu visine.

Incepusem sa sfredelesc cu privirea incaperea, apreciind instantaneu bunul gust si ambianta mai deosebita decat in alte localuri. Remarcasem intr-un moment ca din ambianta fac parte doar femei. Intamplator? Nu. Florile de pe mese erau un indice clar ca in incapere se serbatorea anticipat ziua femeilor. Un soi de ziua femeilor fara barbati? Cam asa ceva. Caci nu zarisem nici un crac de izmana pe cei 50 metri patrati de “veselie”.

Localizarea mea, intamplator strategica, cuprindea o raza panoramica cu trei mese luuungi, lipite express, pentru a da impresie unei mese mari, caci asa si era: plina cu bucate traditionale, bauturi de toate culorile, blide aduse rand pe rand lasand in urma miresme ce te ameteau pe loc.

Peste vreo 5 minute de asteptare, observasem ca, de fapt, era prea liniste in local pentru un eveniment. Am inceput sa scanez cu privirea “sarbatoritele” aranjate simetric imprejurul mesei ca niste margele pe un gat de dama. Vreo zece cucoane, de la 23 la 35 ani, impopotonate festiv, vopsite si rasvopsite, taman pentru a manca placinte si maliga, cu par lins si raslins pe la coafor, cu decolteuri vertiginoase (brrr pe vantul cela rece) si mini fuste, pe care, sa ma-nnec cu placinta daca le deschide cineva fermoarul seara.

Cucoanele nu uitasera nici de manichiura. Sa te faci ca n-o zaresti era im-po-si-bil. Pentru ca nu mai maninci o placinta cu furculita si cutitul, nu? Tot cu ghiarele o apuci. Timpul investit intr-o ghiara, vopsita in albastru sidefiu, cu floricele-pietricele decorative lipite una cate una lateral, inmultit la zece, mi-ar ajunge pentru a scrie 10 posturi pe blog, sa citesc alte cateva bloguri si sa ma satur de vorba cu baietii pe twitter.

Sfinte Pantelimoane, sa ma feresti de atata investitie de timp in frumusete! Si asta doar pentru a manca placinte ”de 8 martie”?! In compania colegelor de munca, de moaca carora te saturi zilnic. S-o mai induri si pe la sarbatori inca? La tortura ! Sa vedeti cum se plictiseau saracele frumuseti, de te cuprindea mila! Intr-un moment au inceput sa urmareasca, toate ca una, ursii polari de pe Animal Planet, difuzat pe LCD-ul de pe peretele lateral. Eu le priveam pe ele, ele priveau ursii.

Am ajuns intr-un moment sa ma gandesc ca daca nu ma stapanesc, ma pomenesc intr-un ras isteric.

Cum naiba sa ajungi ca sa te dichisesti ore intregi pentru a privi ursii polari la TV?

Oare cat de mult trebuie sa NU te stimezi ca sa induri ceva ce nu-ti place?

Cum naiba sa nu-ti dai seama ca NU o manichiura decorativa te face sa te simti femeie, dar un sarut de deget pe care ti-l aplica un barbat iubit. Nu de 8 martie, faaaw, dar cand ai tu nevoie cel mai tare!

Undeva printre randurile de mai sus se desprinde raspunsul la intrebarea: de ce sunt atatea femei frumoase (standard MD), destepte (standard MD), dar singure si plictisite? Chiar si de 8 martie.