-Ai venit, a zambit multumit David, deschizandu-i usa si intinzandu-i larg bratele.
-Aha, a schitat un suras timid Daniela.
-Ce te-a apucat? La ora asta tarzie?
-Sa zicem ca mi-era dor de tine.
Mintea. Era gata sa spuna orice numai sa nu fie singura in seara ceea trista si ploioasa de noiembrie. Incerca pentru prima data un acut sentiment de vid rece, un soi de prapastie adanca in suflet. Avea nevoie de un reper cald, cu circulatie sangvina si cativa neuroni. David era la indemana. Stia ca o va gazdui cum stie el mai bine, asa cum face orice om cand isi vede in sfarsit visul trecand cu pasi fermi peste prag.
Drept ca a alergat un pic dupa el (dupa vis adica). I-a facut curte asidua si galanta Danielei. Numai ca … simtea el ca era inca foarte departe de o reciprocitate a sentimentelor.
-E o surpriza placuta pentru mine, Daniela. Iar licuricii veseli din ochii lui tradau alt gand: “In sfarsit pasarica a cazut in plasa. Si vai, cat timp mi-a luat sa intind plasa asta”. Venirea Danielei semana a capitulare. David triumfa. Abia isi stapanea gleznele gata sa incinga o Ciuleandra de bucurie.
-Sper. Sa fie placuta.
Nu poti zice omului mai mult cand stii ca de fapt altul e mesajul “Am venit doar sa-mi reincarc bateriile, iar maine nu mai am nevoie de tine. Pana la urmatoarea incarcatura. Daca nu reusesc sa-mi gasesc un incarcator mai bun intre timp”.
A urmat o noapte pe care n-avea s-o uite nici unul, nici celalalt. Insailata generos cu cuvinte promitatoare: am nevoie de tine, in sfarsit impreuna, ce placere sa te privesc cat vreau. A fost strecurat chiar si un te iubesc de control. Din partea lui David. Iar surasul tacut al Danielei a fost interpretat pozitiv.
David sarbatorea inceputul relatiei. Daniela ii semna sfarsitul.
P.S. Imaginile acestui clip m-au facut sa scriu textul. Si fraza “Cautand recunostinta pentru dragostea pe care o oferiti, nu faceti, de fapt, decat s-o pierdeti”, m-a insotit de la prima la ultima litera. Ganduri si imagini paralele? Poate.