Acceptarea celor din jur

„ În timpul războiului din Vietnam, în una din casele oamenilor înstăriţi de pe coasta de vest a SUA, a sunat telefonul. Femeia care a ridicat receptorul a auzit vocea propriului fiu. Un timp foarte îndelungat, mama n-a primit nici o veste de la el şi acum s-a bucurat enorm, auzind că fiul ei se află în San Diego şi se întoarce acasă.
– Mamă, am vrut doar să-ţi spun că vin împreună cu un camarad. El a fost rănit grav şi a pierdut un ochi, o mână şi un picior. Eu vreau mult ca el să locuiască împreună cu noi.
– Desigur, fiule,  a răspuns femeia.  Probabil că este un tânăr curajos. Se va găsi un loc pentru el o habă de timp.
– Mamă, tu nu m-ai înţeles. Eu vreau ca el să rămână să locuiască la noi.
– Bine, a cedat ea.  El poate locui vreo şase luni.
– Nu, mamă. Eu vreau ca el să rămână cu noi pentru totdeauna. El are nevoie de noi. El are doar un ochi, o mână şi un picior. El e într-o stare destul de gravă.
Aici mama şi-a pierdut echilibrul.
– Fiule, tu nu eşti în stare să analizezi calm situaţia. Tu eşti prea sentimental, fiindcă ai fost la război. Acest tânăr va fi o povară pentru noi şi ne va crea probleme serioase. Fii mai înţelept.
Brusc s-a întrerupt legătura telefonică. A doua zi părinţii au primit o telegramă care le aducea la cunoştinţă că fiul lor s-a sinucis, aruncându-se de la etajul 12 al unui hotel din San Diego. Peste o săptămână, în casa părintească a fost adus sicriul. Cu o durere de nedescris ei priveau corpul neînsufleţit al fiului lor, care n-avea un ochi, o mână şi un picior”.

Dacă-i accepţi pe oameni doar cu anumite condiţii, aceasta-i omoară. Aminteşte-ţi că Dumnezeu ne acceptă pe toţi fără vreo condiţie, cu toate neajunsurile noastre.