Nu striga, “nu lovi cu vorbe urîte”,am nevoie de dragoste şi afecţiune!
Strigăte, lacrimi, vorbe urîte…toate acestea petrecute între o mamă şi odrasla sa. Aud şi văd aproape în fiecare zi aceiaşi piesă veche, sufocantă..cum mama strigă, înjură propriul copil, o fetiţă de vreo 5 anişori. O scenă ruptă dintr-un film de groază?? Nu, realitatea din jur. De fapt, nimic nou în zilele noastre, astfel de cazuri chiar mai tragice se întîmplă zi de zi, oriunde şi oricînd, implicînd orice tip de actori, actori ce deviază de la meseria propriu-zisă, neţinînd cont de norme şi reguli; de ce părinţii, educatorii, cred ca au dreptul să abuzeze de copii, cine le insuflă acest drept, de unde vine supremaţia negativă? Cîteodată încerc să ghicesc de ce doamna respectivă se comportă aşa? are ea vreun motiv sa facă ceea ce face, sau dintr-un reflex condiţionat prost format; deseori o văd cum strigă la fetiţă, în stradă, din diverse motive (că rămîne în urmă din mers, că se împiedică etc) şi o tot strigă cu un glas isteric : Nasteaaa !!! Îmi vine să mă apropii şi să-i spun o vorbă, dar parcă de fiecare dată ceva mă opreşte, probabil lipsa de curaj sau sfiiala de a ţine morală unei doamne…ştiu că nu ar fi trebuit să rămîn indiferentă la astfel de ”scene” jucate în stradă, dar nu înţeleg de ce oamenii mai în vîrstă doar privesc şi trec indiferenţi fără a spune ceva.
Citisem într-o revistă cum un băiat povestea că în fiecare seară aude cum un tată alcoolic bate şi maltratează proprii copii, se aud urlete , ţipete, lacrimi grele prelinse pe chipurile copiilor şi el pare neputincios în faţa situaţiei respective, căci nu poate face nimic pentru a opri violenţa şi cruzimea individului “tata”.
Deşi poate sînt soluţii, noi deseori preferăm să stăm ca simpli spectatori şi să privim, să ne îngrozim de realitatea noastră, fără a acţiona, de ce oare? Aceşti copii suportă cruzimea, bătaia, dar în ochi li se citeşte “Nu striga, nu lovi cu vorbe urîte, am nevoie de dragoste şi afecţiune!”. Copii nu-şi aleg părinţii, există poate o lege care repartizează fiecărei făpturi părinţi…dar să nu uităm că şi părinţii au fost cîndva copii, atunci cum se explică comportamentul violent? În pofida tuturor lucrurilor, copii nu ţin ură, oricît de mult nu ar fi bătut şi maltratat copilul, el oricum se trage la părintele său, e inexplicabil şi totuşi existent.
Sursa
2009-02-18 11:05:52