Destinaţia: eu.

Sunt ca o nucă. Mică, încă verde, netedă la suprafaţă. Miezul este acoperit de o pleură acrişoară, dar uşor de îndepărtat. Foarte fragilă, bogată în iod. Urme de prezenţa mea rămân încă pentru ceva timp pe mâna celui care îndrăzneşte să mă descopere.

Sunt ca o medalie. Am 2 feţe. Una pentru care sunt apreciată, care arată ce prezint. E zgârâiată şi deformată, dând astfel valoare şi preţ întregii imagini. E admirată de toată lumea..care însă nu este cointeresată să vadă şi Cealaltă faţă, cunoscută de puţini. Netedă şi simplă- e faţa ce stă mai aproape de inima celui ce o poartă.

Sunt ca un plic. Albă şi ascuţită..în linie dreaptă.  Îmi sunt dezvăluite secrete pe care le port în siguranţă. Se întâmplă să simt cerneala apăsată, întinsă aspru.mă răneşte. Unii oameni mă păstrează chiar şi după ce îi deschid toate tainele mele.. alţii mă rup, aruncă şi uită..noroc că sunt bună pentru reciclare.

Totuşi cel mai mult îmi place să gândesc că sunt ca pânza în faţa unui pictor. Nudă..neatinsă..curată, îmi deschid braţele spre a căpăta nuanţe. Nu mă prefac.  Verde..roşu..albastru..galben..devin diferită, specială, unică..colorată..plină, ca să rămân astfel pentru totdeauna. Însă dacă se întâmplă să fiu aruncată în foc, în lipsă de calitatea şi incompatibilă cu sentimentul dragostei-  ajungând în ceruri- împrăştii tuturor puţina mea fericire printr-o colorată ploaie de vară.