Tactica gresita

Poate ati observat ca nu prea am scris pe blog despre seducere. Nu pentru ca n-as avea ce spune, dar pentru ca nu stiu cum se face. In termeni seriosi si logici, vreau sa spun. Ca de hlizit si piscat prin vorbe, ma duce capul. Azi am dat de un fragment, in care unii dintre voi o sa se regaseasca si poate ca o sa trebuiasca sa indure (cu sau fara ghilimele) scenariul pe 14 februarie (he-he-he!). E un exemplu reprezentativ si instructiv pentru unele femei care se joaca de-a “seducerea à la Cosmopolitain” si nu prea au idee ce ganduri roiesc de fapt in capul unor barbati antrenati in spectacole dulci si lipicioase.

“Până la întoarcerea lui Toni, mai erau vreo două ceasuri. Hotărî să se ducă la coafor. Va fi o seară încinsă din toate punctele de vedere, iar ea avea de gând să fie absolut seducătoare.

Când se uită în oglindă, Dona îşi zâmbi mulţumită. Se simţea superbă şi imbatabilă. Nu de aceeaşi părere era şi Toni. Femeia arborase o pijama roşie de voal care se voia sexy şi plină de ispite prin ceea ce făgăduia. Fiinţa asta avea păcatul de a‑şi închipui că absolut totul îi stă bine şi uite că nu era chiar aşa. Pijamaua era roşu‑corail, nuanţă foarte dificilă care nu avantajează decât un anumit tip de blonde naturale şi care pe Dona o îngălbenea, dându‑i un aer hepatic.

Toni adulmecă din zbor atmosfera: pijama de curvă, parfum folosit fără economie, tocuri înalte în casă, eterna măsuţă cochetă pentru un tête‑à‑tête idilic, cu flori, lumânări şi recuzita de zile mari din vitrină.

“Şi‑a pus în gând să mă violeze!” şi perspectiva nu‑i făcea nici o plăcere.

Dona îi privi mâinile în care nu ţinea nici un pachet, contrar obiceiului.

- N‑ai adus nimic bun?

- Iartă‑mă, iubito, m‑am grăbit…

- Nici o problemă, am pregătit eu totul, şi‑i întinse obrazul.

Bărbatul încercă să pară încântat:

- Sărbătorim ceva de care eu am uitat?

- Dacă stau şi mă gândesc bine, fiecare zi ar trebui să fie pentru noi o sărbătoare. În fond, ce ne lipseşte ca să fim fericiţi?

- Absolut nimic, scumpo, dar ar trebui să‑ţi aminteşti mai des de chestia asta.

- Chiar aşa am să şi fac… Nu torni ceva de băut?

Toni prepară băutura preferată a Donei - votcă, lichior de ananas şi două boabe din chiseaua cu dulceaţă de cireşe amare -îşi turnă şi lui un Bourbon, întrebându‑se neliniştit ce urmează. Regia asta îşi avea sensurile ei, nimic din ce făcea Dona nu era gratuit.

- Hai să ne ocupăm de noi.

- Ce tehnică abordăm?

- Eu vorbesc serios, Toni. Ţi-e foame?

- Ţţî!

- Bine, mâncăm mai târziu…

- Şi până atunci, ce facem?

Probabil că anvizaja o partidă de sex şi n‑avea absolut nici un chef. O să i‑o spună verde în faţă. La urma urmei, de ce doar femeile au dreptul să fie obosite sau “neinspirate”, iar bărbaţii se sperie ca de un vot de blam să se eschiveze, prezentând aceleaşi motive?

- Vom discuta despre noi.

Bărbatul surâse:

- A rămas ceva nespus?

- N‑am chef de bancuri, vreau să vorbim serios. Uite la ce m‑am gândit eu. Adică de ce nu ne‑am căsători noi? Ce ne împie­dică?

Toni căzu literalmente din nori, o chestie la care nu se aştep­tase. Spre deosebire de majoritatea femeilor, Dona nu părea preocupată de măritiş fiind un soi de “bărbată” care punea preţ în primul rând pe carieră. Dorea un partener, nu un soţ. Cel puţin aşa se manifestase până acum.

- Mda… Mi‑amintesc ce spuneai nu demult. Căsătoria trebuie să fie o afacere bună… Crezi că asta prezint eu pentru tine?

Femeia îl privi drept în ochi:

- Da, Toni, am cântărit lucrurile pe toate feţele, iar împreună vom izbuti multe. Ce rost are să caut prin vecini când am ce‑mi trebuie sub nasul meu? Am noroc că mi‑am dat seama…

Cu un salt de panteră ajunse lângă el şi îl luă de gât:

- Vreau să‑mi faci copii, Toni. Măcar doi…

“Ca să vezi!” reflectă Toni aiurit. “Mi‑era teamă de un viol simplu şi asta mi‑o coace de‑o grădiniţă!…”

Trebuia însă să fie atent. Foarte atent. Dona nu era femeia care să se lase abandonată pe banca din parc, cu batista udă.

Până la urmă, tot în pat ajunseră.

Ca de obicei, Dona plecă de acasă la nouă dimineaţa. Tot ca de obicei, îl lăsă pe Toni moţăind în pat. Sărutarea de la revedere fu însă mai lungă şi mai fierbinte decât în alte zile, şi bărbatul îşi zise că seamănă cu o pisică uriaşă în săptămâna brânzei.

- Diseară, promise Dona, îţi pregătesc ceva bun, bun de tot, care‑ţi place ţie. Vezi să nu întârzii… Mă iubeşti?

- Te iubesc, răspunse Toni somnoros şi se întoarse pe partea cealaltă.

Dona părăsi apartamentul zâmbind cu duioşie. Probabil că adormise înainte ca ea să închidă uşa. Toni avea un somn de om foarte tânăr, lung, neîntrerupt şi dens.

De data aceasta însă, se înşela, căci imediat după plecarea ei, Toni sări din aşternut vioi şi neaşteptat de treaz. Începu să‑şi adune lucrurile care, după cum prevăzuse, încă­pură în doi saci de voiaj din fâş. “Cât de puţin, reflectă el filosofic, îţi trebuie ca să dispari total din viaţa unui om! Parcă nici n‑aş fi trecut pe‑aici!”, şi închise cu un gest definitiv fermoarul trusei de bărbierit.

În sfârşit, luă o foaie de hârtie şi începu să se gândească la un text.

Dragă Dona, m‑am hotărât. Definitiv. Nu am nimic să‑ţi reproşez, dar totul are un sfârşit. Ştiu că nu te merit şi simt că nu mai pot face faţă relaţiei dintre noi. Oricând te poţi bizui pe prietenia mea. Good luck! Toni.

Extras din romanul politist “Necunoscuta din congelator”, de Rodica Ojog-Brasoveanu.