Consilieră liberală pe scenă comunistă

Doiniţa Sulac a reuşit să mă surprindă încă o dată prin inconştienţa ei. Nu ştiu dacă tânăra politiciană îşi coordonează acţiunile cu liderii partidului natal, dar acum câteva minute am auzit-o cântând cu foc la “Palatul Naţional”: “Moldovanul cât trăieşte, cântă şi se veseleşte”, în cadrul unui concert organizat de Partidul Comuniştilor şi aliaţiii lor, unde a fost lansat cu mult fast “Anul dedicat sărbătoririi a 650 de ani de la întemeierea Statului Moldovenesc”, moderat de pateticul Andrei Porubin.

Să-i pese chiar atât de puţin de imaginea ei şi a partidului din care face parte, sau e Doiniţa muritoare de foame dacă a ajuns să recurgă la asemenea compromisuri, acceptând să cânte pe la praznishi comuniste, care urmăresc să legitimeze ideea de popor moldovenesc diferit de cel român. Mai putem avea încredere oare în acest caz în retorica pro-românească a lui Dorin Chirtoacă şi a PL-ului?

Pe de altă parte, principialitatea nu a fost niciodată o calitate cu care s-ar fi putut mândri artiştii basarabeni. Să ne amintim de acelaşi Ion Suruceanu, care a acceptat să fie decorat de Igor Smirnov, un uzurpator al puterii în stat. Puţin probabil că o să găsim vreun “slujitor al frumosului” în RM care să nu fi cochetat cu Puterea, justiifcându-se apoi cu scuze penibile de genul: arta nu are hotare, culoare politică şi, într-un final, o chestie mai credibilă - că nu au mijloace de subzistenţă.

Deci, nu pot să o judec prea aspru pe Doiniţa, cunoscând dezastrul şi mizeria în care se bălăceşte arta autohtonă. Cântă, Doiniţă, şi te veseleşte! Nu avem, poate, niciun drept să te judecăm…