A fi sau a nu fi

Sper să nu se supere prea tare Domnişoara D că am apelat din nou la creaţia ei pentru a mai scrie un text pe blogul meu, dar articolele ei sunt o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru mine. Câteodată am impresia că în textele ei sunt adunate aproape toate tezele pe care le-am repudiat cu pasiune, acum sau în trecut. De data aceasta, mă voi opri la subiectul sinucidere, care m-a pasionat şi mă pasionează în continuare, cu toate că n-am scris aproape nimic la temă.

Spre deosebire de mine, Domnişoara D îi dispreţuieşte pe sinucigaşi, considerând că doar în puţine cazuri nefericitul merită compătimire: “…un om bolnav de cancer, un copil fara parinti, un batran care nu are cu ce trai de pe o zi pe alta”, însă “… niciodata un tanar sanatos care are o viata in fata si la prima dezamagire gata vrea sa se omoara”. În opinia mea însă, un sinucigaş care îşi doreşte cu adevărat să moară, este dezgustat de ideea de a cerşi compătimire de la cei din jur, de care, de altfel, vrea să scape, care îi şi produc suferinţă.

Domnişoara consideră că sinucigaşul autentic trece direct la acţiune şi îşi curmă zilele fără a se lamenta”…un om care are de gand sa se sinucida nu ameninta ci o face direct asta este psihologia unui sinucigas adevarat, nu a unei persoane care vrea doar sa se planga pentru ca “nu a fost fericita niciodata”. Am auzit ideea vehiculată de multă lume, care vorbeşte de cele mai multe ori în necunoştinţă de cauză. De regulă, viitorul sinucigaş vorbeşte obsesiv de sinucidere, este interesat de tehnici de sinucidere. Momentul în care sinucigaşul îşi pune în acţiune planul este anticipat în mod sigur de aceste “simptome”. Iar cei din jur, imaginându-şi că îl pot determina să renunţe la idee, vorbesc dispreţuitor de sinucidere în termeni de laşitate sau îl îndeamnă rânjind cinic s-o facă cât mai repede, crezând că viitorul sinucigaş va renunţa să-şi mai pună în aplicare planul, dacă tot nu impresionează pe nimeni sau nu provoacă nimănui durere.

În opinia mea, un număr impresionant de oameni continuă să trăiască doar pentru că nu dispun de medicamente, de tot felul de pastile care le-ar face moartea uşoară. Dacă acestea ar apărea la un moment dat liber pe piaţă, sunt sigur că populaţia ţării ar scădea cu câteva procente chiar în primele zile.

Şi în încheiere, ca un fapt divers, cele mai frecvente căutări de pe blogul meu sunt cele legate de sinucidere, mai ales sinucidere “rapidă”, “uşoară” etc. etc. etc.