VREAU

Zilele trecute, citeam cu satisfacţie un blog drag sufletului meu, care cucereşte prin umor fin şi genialitate neexagerată. Cum spuneam, dacă v-am trezit curiozitatea, puteţi trage cu ochiul aici. Mult adevăr în acest post, unde cuvântul erou este mult îngâmfatul şi enervantul TREBUIE. Arză-lar focul că multe bătăi de cap mai aduc aceste şapte litere.

Dar eu azi i-am dat un şut în fund domnului TREBUIE şi l-am luat de braţ pe mult uitatul VREAU. Uite aşa, să crape de ciudă sus menţionatul cu tot alaiul său.

Azi mi-a venit aşa o poftă să VREAU să mă plimb pe străzile gri, parfumate de o ploaie franţuzească şi mergând pe un pod deasupra unei ape tulbure de Sena, un vânt de primăvară să se joace cu poalele fustei mele albe cu flori mari pe la capete.

Tot azi mi-a venit o poftă să VREAU să îmi alint năsucul cu o ceaşcă mare aromată de ceai verde cu petale de trandafir şi căpşuni uscate. Iar în loc de ora fixă să-mi ascult bătăile inimii. De fapt, de azi, ea nu bate pur şi simplu, ci cântă.

Mi-a venit azi aşa o poftă să VREAU să mă ghemuiesc într-un scrânciob colorat în galben şi albastru şi să-mi casc ochii mei mari spre cer. De multe ori în loc de nori eu văd animale. Colo un lup, ici o oiţă sau un urs hazliu şi pufos ca crema de frişcă.

Şi tare mai poftesc eu azi şi VREAU să alerg desculţă. Prin ploaie chiar, ploaie de vară. Şi să frământ pământul negru cu tălpile mele mici şi subţirele care abia de lasă urmă când frământă iarba.

Şi VREAU să cred azi că dacă mi-aş întinde mâinile aş zbura, sus, sus, sus. Nu ca să fug de probleme, cum ar fi cineva tentat să-mi spună. Ci doar ca să vorbesc cu soarele şi să-i spun să iasă mai repede.

Şi mai am poftă să VREAU tare multe, dar eu mă opresc aici şi VREAU să spun că sufleţelul meu mai pofteşte şi ceva dulce şi fin cu alune şi fulgi de cocos.