Mainile lui Grigore Vieru

Nouă, elevilor din școală, ne-au fost împărțite buchețele de flori (câte trei garoafe), pe care după partea oficială urma să le înmânăm invitaților. Eu dintre ei din toți am ales să-l felicit pe Vieru.

Afară era frig (nu țin minte exact, dar îmi pare că era toamnă târzie), partea festivă și inaugurarea bustului duraseră vre-o două ore, și noi, elevii aliniați în careu în fața școlii am înghețat binișor. Adica, presupun, că și oaspeții tot.

I-am întins florile, i-am mulțămit că a venit și i-am mulțămit pentru poezii. Când a luat florile, a văzut că mânile mi-au înțepenit de tot din cauza frigului. A spus: „Ce mâini reci ai. Dă să ți le încălzesc.” Mi-a zâmbit cu binecunoscutul lui zâmbet blajin și mi-a luat mâinile în ale sale. M-a încălzit așa vre-o două minute. Tot acest timp am vorbit. Mă întreba despre cum mă cheamă, cine mi-a pus așa nume interesant, cum o cheamă pe mamica și cu ce se ocupă... Avea mâinile mari și, în pofida frigului, calde. După asta mi-a mulțămit pentru flori și s-a alăturat delegației de oaspeți, care au fost între timp invitați să intre în școală.

S-ar părea - nu a fost mare lucru. Numai că nu știu de ce, sunt sigur că nimeni altcineva din toată mulțimea ceea de oficiali și oameni de artă nu a băgat în seamă mâinile înghețate a școlăreilor cu flori, darămite să le încălzească (e drept, pe urmă m-a mai prins Iulian Filip să-mi dea o cartea de-a sa cu autograf, dar asta a fost altceva, el luase cartea cu sine și trebuia să o dea cuiva)...

Așa că pentru mine el nu este pur și simplu Grigore Vieru. Pentru mine el este și va rămâne pentru totdeauna Poetul cu zămbet blajin și cu mâinile calde. Căruia i-a păsat de un băiat înghețat.