“
- Exagerez?!
- Bineînţeles. Are doar şaizeci şi trei de ani.
- Şi tu treizeci şi nouă. Peste şapte ani, va avea şaptezeci. O babă în toată puterea cuvântului! Babă e şi‑acum, dar atunci nu va mai înşela pe nimeni, nici măcar un idiot ca tine.
Ned întoarse capul. O privi blând.
- Tu câţi ani ai, Ingrid?
- Exact diferenţa dintre voi. O bagatelă, fireşte! Un sfert de secol între doi parteneri nu înseamnă nimic…
- Ceva înseamnă, din nefericire, oftă englezul. O voi pierde probabil înainte de a avea timp să mă satur de ea.
Fata se opri din nou sufocată, ochii azvârleau lasere verzi.
- Îţi baţi joc de mine? N‑ai s‑o poţi scoate la un cinematograf fără să‑ţi plesnească obrazul de ruşine.
- Te înşeli. Nu cunosc pe nimeni mai indicat pentru a face o impresie admirabilă în societate.
- Te‑ai uitat la faţa ei, nenorocitule? O pungă plină de riduri. Pielea din jurul ochilor pare crestată cu furculiţa.
- Dar ce privire strălucitoare! o întrerupse Ned.
Ingrid urmă dezlănţuită, neţinând seama unde se află:
- …şi asta într‑o seară de iarnă, cu un abajur portocaliu în cameră, care nu păcăleşte pe nimeni cu excepţia cretinilor! Nu s‑a mişcat o secundă de sub ciuperca aia. Eşti orb? Gâtul ei e o zdreanţă!
- Gâtul?! Ce naiba mă interesează gâtul! De altfel, îl mişcă cu infinită graţie. Iar când zâmbeşte, odaia se umple de soare. Un surâs luminos…
- Pe adorabile buze veştede şi cu o proteză intactă de patruzeci şi opt de măsele. E o ruină.
- E fascinantă!
- Are mâini de mumie! Te aştepţi din clipă în clipă să le vezi dezarticulându‑se. Sunt pur şi simplu scârboase!
- Sunt înduioşătoare. Când umple ceştile de ceai, îmi dau lacrimile.
- Genunchii îi străpung pielea ca două pumnale.
- Sunt atât de gingaşi…
- Şi picioarele de greier? Dumnezeule mare!
- Au eleganţa gambelor de marchiză. Când se mişcă, seamănă cu o floare mângâiată de adierile nopţii.
- E o babă!
- N‑are vârstă!
- Oribilă şi escroacă!
- Divină şi scânteietor de inteligentă.
Ingrid ajunsese la capătul puterilor. Urlă:
- Ned Morton, încetează! Se întoarse spre Gino, care nu scosese nici un cuvânt. Tu ce taci ca un bou?
- Mda… făcu italianul, azvârlind în rigolă ţigara pe jumătate fumată. Ascultă, Ned…
Făcu o pauză şi celălalt îl măsură intrigat.
- Ce e?
- Să ştii că dacă nu te hotărăşti tu, o iau eu.
În clipa următoare se trezi cu poşeta lui Ingrid în cap.”
E un fragment extras din romanul politist “320 pisici negre” de Rodica Ojog-Brasoveanu. E un dialog cat se poate de reprezentativ, care ne reaminteste ca dragostea nu are varsta. Ca cei indragostiti sunt pocniti cu leuca, gasesc mereu un argument in favoarea obiectului pasiunii lor. Si, da, e imposibil sa faci un barbat indragostit lulea sa vada ca femeia-sa adorata are riduri, picioare cracanate sau par rar :) Dragostea are argumentele ei.