Se pare ca scrisoarea pe care i-am scris-o lu’ Mosu a ajuns totusi, dar cu intarziere. Cand am zarit de la o luni peisajul alb de pe fereastra, m-am gandit ca-i mai bine mai tarziu (s-avem zapada) decat niciodata, insa imediat dupa ce mi-am scos nasul afara si am clantanit din dinti, eram deja de acord cu mai bine niciodata decat tarziu. Pentru ca pentru tarziul asta nu eram pregatita. Mai ales fizic. Asa ca de mai mult de-o saptamina tot stam si “ne bucuram” de soarele ranjind cu toate masele peste omat. Friiiiiiig!
Ieri totusi am iesit din casa cu obiectivul, sa caut peripetii. Si asa de tare am inghetat ca socrul mic a fost nevoit sa ma bage seara in … hamman. Mi-am dezghetat cu succes neuronii si peripetii am reusit sa am cine vrea gaseste. Despre ele alta data. Acum va prezint niste peisaje.
H2OUT
