Eu nu faceam parte din copii pe care parintii ii asteptau cu nerabdare sa se nasca, iar buneii sa-i dadaceasca. Eu am avut tupeul sa ocup un ovul liber chiar in prima noapte de nunta a parintilor mei.

Poate ca nunta era prea vesela sau poate ca neamurile chiuiau prea tare, nu stiu, dar cert este ca ceva mi-a trezit curiozitatea si m-a facut sa ma grabesc. Iaca asa am aparut si eu pe lume, repezita si dornica de nebunii ca toate neamurile mele luate impreuna si bete pe la sarbatori.

Libertatea mea cu litera mare s-a inceput la 6 ani. O imparteam frateste cu Olejka, vecinul meu de aceeasi varsta. Mamele noastre erau prea ocupate cu griji pentru prunci proaspeti nascuti, ca sa ne pasca din urma. Iar noi doi eram nesdespartiti la bine si la rau. Mama lui Olejka alapta deja al treilea prunc-baiat, era o isterica si tipa intruna la noi. Aveam frica de vocea ei amenintatoare, dar ma duceam totusi pe la ei in ospetie. Imi placea sa urmaresc cum se miscau titele ei mari si laptoase in procesul de alaptare, caci nu se ascundea ca maica-mea cand alapta, iar mie imi era tare interesant sa urmaresc cobaltaiala lor fireasca. Tatal lui Olejka era un barbat frumos, cu ochi blajini si ne canta la chitara. Tare mai semana cu Iurie Sadovnic.

Eu cu Olejka faceam parte din ograda cu copii saraci care traiau intr-un camin cu doua etaje. Fiecare familie avea doar o singura odaie si o intrare de vreo 3 metri patrati, echipata de un robinet cu apa rece, pe care o transformau in bucatarie. Veceul, o budca de lemn, era situat afara, la vreo 200 de metri de camin. Unul, pentru cateva zeci de familii. Pe timp de iarna, imi era frica sa nu ma lunec pe cacatul inghetat si sa cad in groapa vesnic plina, ce se inalta in forma de con. Pe semne erau prea multe solicitari pentru o gaura de usurare. Frica asta si acum o port in subconstient, caci mai fac cosmaruri la subiectul acesta, chiar daca demult n-am mai vazut veceuri turcesti in viata mea.

Olejka avea o porecla in ograda. In limba rusa si batjocoritoare. Odata s-a intamplat sa fure o masinica de la un baiat. Dupa cateva zile, l-au prins toti baietii din orgada, l-au batut si i-au pus porecla. L-a rupt in batai si mama-sa. Apoi l-a inchis in casa pentru doua saptamaini de zile. Il vad si acum cu fata trista, stand la fereastra si uitandu-se la baietii care se jucau afara. Cand mama-sa era plecata la policlinica cu cel mic, eu ma cataram pe gramada de carbuni ca sa ajung la fereastra lui si sa mai vorbesc cu dansul. Numai ca el nu prea vroia vorba. El vroia o masinica.

Dupa ce si-a ispasit pedeapsa, ne-am dus amindoi sa cautam o masinica la gunoiste. Gunoistea era in dosul casei, mare, nu prea puturoasa si colorata. Ne ademenea deseori, dar renuntam sa ne bagam pe acolo, de frica sa nu ne certe si sa ne bata parintii. Numai ca de data ceea aveam un scop. Trebuia sa gasim o masinica.

Si am gasit-o. Mult am cautat ambii pana am gasit-o. Se inserase de-a binelea. Gunoistea, ca si casa, era situata pe o colina. Obositi si rapanosi ca doi guzgani, ne-am asezat pe un capat de beton si priveam cum se aprindeau luminitele oraselului. Olejka cu masinica in maini, drept ca era fara de-o roata si eu, cu un cap rosu de « matrioshka » in poala. Priveam ambii in josul oraselului si la un moment dat eu ii arat cu degetul spre cateva luminite:

-Olejka, ia uite acolo, vezi? Acolo va fi scoala mea! Tu vrei la scoala?

Olejka a ezitat un pic apoi m-a intrebat:

-Dar nu m-or bate baietii?

Iar apoi am auzit in spatele nostru urletul maica-sii:

-Ce cauti, animala, la “musorka”!!! Ai sa vezi ce uciganie ai sa prinesti de la mine!

Si Olejka a fugit speriat acasa.

Nu ne-am mai revazut de la varsta de 10 ani.

Olejka e la inchisoare acum. De fiecare data cand plec acasa, trec si pe linga inchisoarea in care sta. Dar nu din marinimie. N-am sa mint. Din ironia sortii, cred ca. O tanti de-a mea, traieste chiar la poarta inchisorii si de fiecare data cand trec pe la ea, ies pe prag, privesc lung ferestrele celea intunecate si ma gindesc cu amaraciune:

-Nu stiu, Olejka, pe cine ai ucis sau batut ca sa ajungi pana aici. Cred numai ca… prea multa bataie ai primit de mic copil in viata asta. Prea multa.