Eram de o eleganta rara in ziua cand m-am pomenit in biserica de la Manastirea Frumoasa de la Calarasi. Purtam pantaloni sportivi, topic (deci, buricul imi era gol), mainile incrucisate dupa spate si cu un aer… usurel olé-olé. Va dati seama c-am ajuns acolo aproape cu de-a sila. Pentru ca, in mintea mea, o manastire se asociaza doar cu un cimitir de suflete vii. Prea multa liniste si taine pentru o fata mare sturlubatica ca mine.

Si asa cum stateam si ma gandeam sa cumpar sau nu o luminare, simt o lovitura violenta pe la spate. Peste maini. O umbra neagra a trecut in viteza si s-a ascuns dupa niste despartituri cu icoane. Eu am reactii bunisoare, vedere ptiu-ptiu-ptiu! si oleaca de…draci in mine, asa ca repejor m-am luat dupa dansa.

Cand era mai-mai s-o apuc de haina ei neagra, ea s-a intors brusc spre mine si m-a oprit cu o privire diabolica (trei in una: ura, dispret si rautate) imprimata de lumina luminarilor pe fata ei ridata. Pana cand mi-am revenit din soc, umbra a disparit dupa o usa ascunsa stiuta doar de calugaritele manastirii.

Dupa ani si ani de zile, inca ma mai intreb: “Cum, Doamne, sa slujesti in biserica o viata, sa te scoli si sa te culci in rugaciuni si… sa detesti atat de mult lumea din jurul tau?” Recunosc ca nu am recitit Biblia inca din copilarie, dar cate ceva imi aduc aminte si unul din acele “ceva” era toleranta si dragoste fata de oameni. Chiar daca n-o merita. Chiar daca sunt plini de pacate. Pentru ca doar cu un cuvant bland si rupt din suflet, poti schimba o persoana mult mai repede decat o lovitura pe la spate.

Sambata dimineata imi plimbam privirea peste sute de reviste dintr-un press-shop. Cand am ajuns la coperta Paris Match-lui, de pe care ma privea cu o crenguta de floare in maini Sora Emanuela, am ramas un pic tulburata. Nu puteam sa-mi dezlipesc privirea de la cele mai mici detalii de pe coperta intunecata. Am masurat-o din cap pana la coltunii ei induiosatori si de la sandale pana la privirea sa, care…. Doamne! cat de generoasa si blanda mai era*. Si brusc mi-a aparut intre ochi privirea “sfanta” a calugaritei de la Frumoasa pe care nu pot s-o uit.

«O suta de ani de dragoste si bucurie» scria cu rosu pe coperta. Hai sa vedem, mi-am zis, cum iubeste o calugarita si am cumparat revista.

Paris Match stie sa ia inteviuri foarte bune. Pentru ca un interviu reusit in viziunea mea e atunci cand citesti si constatezi cu satisfactie: ia uite, exact intrebarea asta as fi vrut s-o pun si eu! Interviul se intinde pe cateva pagini cu poze incredibile din viata acestei femei iesite din comun si la drept vorbind nu atat m-au impresionat lucruri, care ar soca o mentalitate ca a mea (crescuta pe valoarile bunurilor materiale in detrimentul celor spirituale), un exemplu poate fi renuntarea ei la viata luxoasa si acceptarea unei vieti pline de lipsuri, de mizerie si saracie extrema (timp de 80 de ani fara o luna!). In conditiile acestea avand curajul sa daruiasca dragoste si speranta celor din jur. Femeia asta traia din dragoste si impartea dragoste. Nu ca ranzoasa, Doamne, iarta-ma, de la Frumoasa, rugandu-se numai incuitata in chilie si in mintea sa.

Cum a ajuns sora Emanuela sa fie iubita si adorata, de la bietii copii flaminzi si paduchiosi de la Caire pana la Presedintele Frantei? Raspunsul l-am gasit in interviu. Poate ca chiar datorita contrastului cu “sfanta” de la Manastirea Frumoasa am putut sa-l desprind din context.

Ceea ce deosebeste dragostea ei de dragostea miilor de pseudocalugarite din lume (indiferent de religie) este gradul de toleranta. Dragoste fara de toleranta nu poate exista. Fata de nimeni. Nici macar fata de sine. Pentru ca devine o tortura banala si pierzi tot ce e omenesc in tine.

Aduc mai jos doar citeva exemple de intrebari (destul de provocatoare) la care raspunde nu atat de pe pozitie strict de credincioasa, dar mai ales de om.

PM: Care este atitudinea Dvs fata de eutanasie?

SE: Sunt contra, bineinteles, caci consider ca doar Dumnezeu poate sa ia o viata pe care a daruit-o el insusi. (Dupa cateva fraze in acelasi context). Cu siguranta ca e mult mai usor sa discuti despre aceste lucruri decat sa le simti pe propria-ti piele. Recunosc ca n-am avut ocazia sa trec prin suferinte cumplite, deci, imi este mult mai usor sa ma pronunt contra acestui fenomen. Dar, cred totusi ca fata de un bolnav care hotaraste sa-si puna (chiar si singur) capat zilelor din prea multa suferinta, Dumnezeu va fi milostiv. Deci, eu pot intelege eutanasia, si chiar poate s-o iert, dar o condamn ca principiu.

PM: Nu ati fost socata de divortul si recasatorirea presedintelui Frantei?

SE: Era si firesc sa fiu socata, dar… stiti, acum e la moda. Azi se marita, maine se dezmarita. Fiecare isi cauta fericirea in felul sau. Dar oare sunt ei fericiti pana la urma? Nu stiu. De altfel, eu pledez pentru libertatea individului. Pana la urma, fiecare are dreptul sa faca ce vrea.

MR: In zilele noastre e obligatoriu  sa fii virgina ca sa devii calugarita?

SE: Evident ca nu toate surorile sunt virgine, insa juramintul de castitate pe care il dau ele, presupune incetarea vietii sexuale. Din pacate, se mai intampla si momente de slabiciune. Un accident, asta poate sa fie… Dupa toate, sunt si ele femei, fiinte umane. Dar daca totusi nu pot sa se abtina, atunci, e mai bine pentru ele sa plece!

* Sora Emanuela a decedat saptamana trecuta. Cu o luna inainte de a implini 100 de ani.