Socialism, ecologie şi cacofonie

Fermierii noştri sunt nişte flori delicate, aduse de vânt în intersecţiile Afumaţiului, asta cel puţin dacă e să-i compar cu ce-am văzut mai devreme la televiziunile franceze. Centurile Parisului şi mai multe autostrăzi majore complet blocate, o clădire incendiată şi o alta, a unei prefecturi, împroşcată cu rahat şi afumată de un incendiu uriaş produs de fân şi cauciucuri arse în poartă, o baricadă din gunoaie de tot felul blocând o magistrală feroviară – radicalismul violent francez de care am mai scris este din nou în căutare de noi recorduri. De data asta s-au revoltat fermierii. Ca şi la noi, ca şi la nemţi, ca în multe alte ţări europene, mesajul principal este că “aşa nu se mai poate”, dar când e vorba de cereri concrete lucrurile sunt mai degrabă vagi. Se aminteşte, în subsidiar, despre influenţa (nocivă) a UE, de concurenţa neloială a altora, se solicită suport şi avantaje suplimentare, necesare pentru ca agricultorii să-şi poată asigura o viaţă demnă.