©️ Ochii mării.

Ai văzut vreodată cât de albaștri sunt ochii mării când este calmă? Oare la ce se gândește? Poate că a iubit și ea cândva… Dar când e furioasă, ai văzut ce ochi întunecaţi are? Asemenea unei femei geloase. Dacă ar putea vorbi, câte povești ar povesti… Îţi imaginezi la câte lacrimi, zâmbete, sărutări, ţipete, îmbrăţişări a fost martoră? Probabil nu i-ar ajunge tot timpul din lume pentru a povesti.
I-ai ascultat vreodată cântecul? Că de auzit l-ai auzit, dar de ascultat?! Uneori trist, alteori vesel. Probabil își cântă dorurile, regretele, visurile. De ce zâmbești? Nu crezi că ar avea și marea visurile sale? Poate visează să ajungă cu valurile-aripi până la cer. Sau poate visează să plece dincolo de ţărm, în lume. Poate visează să fie mereu mângâiată de soare. Sau poate visează să valseze cu vântul! De unde să știm noi?! Nu ne pricepem la descifrat oameni, d-apoi să descifrăm marea…
Oamenii.. Un soi de mări mai mici. Vedem doar ceea ce este la suprafață, în schimb ce se ascunde dincolo de aparențe, nu putem decât bănui. Și bănuim! Și facem tot felul de presupuneri! Da! Ne place să ne dăm cu presupusul, fără să întrebăm în prealabil ce furtuni/ lupte se duc în sufletul celui din fața noastră.