©️ Dacă am fi nemuritori, cât de repede ne-am mai trezi dimineața?!

Deseori mă surprind asupra gândului că viața e prea scurtă pentru toate lecțiile pe care le avem de învățat, experimentat, pentru toți oamenii pe care-i avem de iubit (vindecat), pentru toate greșelile pe care le avem de însușit și îndreptat.
Trecem fulgerător prin timp, prin viață și avem atâtea de făcut…
Pe de altă parte, dacă am fi nemuritori, cât de repede ne-am mai trezi dimineața?! Am mai putea să ne bucurăm de fiecare zi? Am mai ști să apreciem ceea și pe cei pe care-i avem în preajmă? Câte dintre chestiile pe care le avem de făcut (și le facem acum cât de cât) le-am mai face? Oare nu le-am tot amâna știind că avem veșnicia la dispoziție?! La un moment dat îmi doream să fim nemuritori, între timp mi-am schimbat părerea. Da, mă înspăimântă sfârșitul vieții pământești (pe care îl consider un nou început), incertitudinea mușcă din mine, la fel cum o face și curiozitatea de a ști ce va fi după, dar cel puțin am speranța că data viitoare voi ști să gestionez altfel timpul, că eu voi fi altfel și voi profita de șansa de a îndrepta lucrurile, de a iubi și accepta oamenii așa cum sunt, inclusiv pe mine…


Sursa
2021-02-18 19:14:26



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
12:37:25Under 15. Jucători din țară și de peste hotare, convocați de FMF la un nou trial ⚽️ —» Sandu GRECU
12:18:35„Ca primar, nu sunt aici pentru declarații, ci pentru fapte” – Viorel Jardan, primarul comunei Lozova 💫 —» Sandu GRECU
09:46:20Biblioteca – punct de întâlnire între diasporă și acasă —» BPR Ungheni's Blog