©️ Când a fost ultima oară când ai făcut ceva pentru prima dată?!

Zilele se scurg monotone una după cealaltă. De cele mai multe ori ai același program zi de zi. Trezitul fără chef dimineața, serviciu, nerăbdarea de a ajunge seara acasă, ajuns acasă verificarea rețelelor de socializare (în caz că nu ai reușit s-o faci ziua), cina, duș, somn. Acestea sunt acțiunile oamenilor în linii generale. Probabil mai sunt alte activități, dar nu vreau să pun accent pe activități în sine, ci pe monotonie.  Acea stare de plictiseală, oboseală care ne cuprinde sufletul, trupul, gândurile și care face, ca, zilele să fie atât de asemănătoare, ba chiar trase la indigo pe alocuri. Probabil că este de vină și comoditatea, dacă tot te-ai obișnuit cu anumite lucruri, de ce să le mai schimbi?!  Și ușor ușor zilele trec, anii trec, viața trece.
Iar la sfârșit, în loc să numeri satisfacții, amintiri frumoase, numeri frustrările, părerile de rău.
Încearcă să faci ceva cu viața ta! Nu (neapărat) pentru alții, ci pentru tine! Ieși din starea de moleșeală! Încearcă să faci ceva pentru tine în fiecare zi! Citește, ascultă muzică, mergi la plimbare, interacționează cu oamenii, scrie, gătește, pictează! Fă ceva la ce te pricepi (chiar dacă nu îți iese extraordinar!). Iar dacă nu te pricepi la nimic, experimentează!
Când a fost ultima oară când ai făcut ceva pentru prima dată?!
Nu-ți fie frică să descoperi cine ești, care îți este potențialul! Crede-mă, nimic nu poate fi mai rău decât starea letargică în care obișnuiești să te complaci uneori! Ai curaj să fii Tu!


Sursa
2020-02-19 19:24:07



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru