Vom fi bine

Și nu este despre anumite necazuri, dureri, of-uri sau răni care-mi apasă sufletul. Nu este despre anumiți oameni care-mi lipsesc și pe care aș vrea să-i strâng în braţe. Este despre acea stare care nici măcar nu poate fi definită concret. Despre moleșeala și ceaţa care-ți învăluie mintea, care te face să te simți asemenea unei bărci fără pânze pe mare în mijlocul furtunii. Este despre acea tristețe care te ţine captiv în ghearele sale de oţel.
Este despre acea stare fără de stare..
Și cel mai grav e că nu-i știi motivul, nu știi ce a provocat-o, neștiindu-i cauza nu știi cum să lupţi. E ca o boală fără antidot. Este despre perioadele din viață când buzele schiţează zâmbete, iar ochii lucesc, și nu lucesc de fericire, ci de lacrimi. Lacrimile alea neplânse de faţă cu ceilalți, ci plânse în pernă. Dacă ar putea vorbi pernele, câte întâmplări ar povesti.. Dacă ar putea vorbi telefoanele, câte adevăruri ar spune.. Dacă ar putea vorbi noaptea, câte povești de viaţă ar ieși la iveală.. Dar noaptea nu vorbește. Ea doar ne învăluie cu tăcere și întuneric. Ne învăluie trupurile, minţile, simțurile, sufletele. Și nimic nu garantează că ivirea zorilor va aduce lumină peste minţi, simțuri, suflete.
Astăzi nu sunt bine, nu sunt optimistă, nu sunt puternică, nu zâmbesc. Astăzi îmi permit să fiu fragilă, vulnerabilă. Astăzi îmi permit să nu mă gândesc la nimic concret.
Astăzi nu sunt bine, dar voi fi. Poate nu mâine, nici poimâine, dar voi fi. Și tu vei fi. Și tu vei reînvăţa să zâmbești, să respiri profund, să iubești, să te bucuri de fleacuri care doar fleacuri nu sunt. Îți vei reaminti cum e să fii fericit, să speri, să visezi, să zbori. Știu că acum ai aripile frânte, dar vei învăța din nou să zbori, de astă dată singur. Nu mai plânge, fiindcă lacrimile îţi apasă aripile.
Când nu găsești nici o cale de comunicare cu sufletul tău, lasă timpul să-și facă treaba. El le aranjează bine pe toate, mult mai bine decât o fac oamenii cu raţiunea lor.
Ai răbdare cu tine.
Astăzi nu ești bine, dar vei fi..