Multe femei isi construiesc relatiile cu barbatii dupa principiul sentimentul patrunde chiar si acolo unde logica se opreste. Altfel spus, acestea fac parte din categoria femeilor cuminti, supuse complet intuitiei (mostenite de la generatiile anterioare de femei cuminti) care nu le lasa sa intrezareasca faptele reale. Femeilor acestea le place la nebunie sa scrie propriile povesti, cu penita muiata in intuitie si iluzii. Dar si mai mult le place sa asculte povesti compuse de barbati. Uneori chiar ii stimuleaza sistematic. Asa se nasc adevaratele talente.

Deseori aud prin preajma: “Vai cat de atent era cu mine pana acum si dintr-odata a disparut. Nu ma mai suna de citeva zile, chiar daca mi-a promis. Ce se intampla oare?” Dupa o serie de monoloage interioare cu mii de intrebari si presupuneri: dar poate e ocupat, dar poate e bolnav, dar poate… incepe sa-l sune ea. Numai ca nimeni nu raspunde nici la apeluri si nici la sms-uri. Atunci hotaraste sa-i dea ultima sansa si jura ca daca n-o suna el pana lunea viitoare, il trimite ea in… cer dupa o stea. Zau, ca-l trimite. Definitiv.

Numai ca eu una nu cunosc nici o femeie cuminte care a facut-o in lunea care a urmat. Pentru ca la urma urmei, ce sa mai ascundem, asa si nu a putut da de dansul, iar cand “prapaditul” apare in sfarsit, aceasta e atat de exaltata ca uita pe loc juramintul si nu mai doreste … explicatii, ci … o poveste care incepe cam asa: “Stii, puisor, (pisicuta, pufulet, bombonica, iepuras, flutururas) asa m-am chinuit fara de tine, in zilele astea, asa m-am chinuit!” Apoi ii desprinde oftand o suvita de par ca s-o pupe in frunte si sa-si odihneasca oleaca buzele tremurinde inainte de a insira povestea cu balaurii pe care trebuia sa-i decapiteze urgent ca sa salveze lumea taman in zilele cat a lipsit. Si atunci femeia noastra cuminte se cuibareste fericita in bratele lui Fat-Frumos si incepe chiar sa culpabilizeze:”Dum-ne-ze-u-leee! Cum de am putut sa ma gindesc la rau. Eu doar simteam cu inima cat de mult suferea el fara de mine! Eu doar simteam!”

Numai ca disparitiile se repeta, iar povestile devin din ce in ce mai absurde si parca… incep sa plictiseasca, mai ales pe cei care trebuie sa asculte regulat vaicarelile printesei abandonate s-apoi regasite subit. Insa nu si ea. Ea nu se plictiseste, ea le absoarbe ca pe niste serii de telenovele si spera la un final ca in basme. Doar inima nu poate sa insele, nu-i asa?! Pana intr-o zi, cand se pomeneste izolata de lumea care s-a saturat de povestea ei de dragoste imaginara. Ramane singura sa joace un rol secundar intr-o poveste fara de sfarsit.