Citeam in seara asta un articol despre blogging - un fenomen nou intr-o societate cu acces la internet. Cand am ajuns cu ochii peste unele pareri de psihanalisti, am exclamat: Opaaaa! Stati oleaca! mi-am luat revista subtioara, m-am inchis in dormitor ca sa nu ma deranjeze nimeni si am citit cu maxima atentie continutul intre puncte si virgule. Am cazut oleaca pe ganduri, iar cand mi-am revenit, zic ia sa scriu pe blog sa incalcesc spiritele si altor bloggeri.
Deci, iata cu ce afirmatii vine psihanalistul Serge Tisseron: “Un blog iti ofera posibilitatea sa-ti construiesti lumea interioara si sa intelegi cat de importanta este ea pentru tine. Aceasta are loc prin publicarea postarilor umoristice si dialogului direct cu cititorii.” Voi ati inteles ceva? Eu am inteles ca… am o mie de intrebari la pisihanalistul asta si daca il prind in coridor pe undeva apoi nu-i las libera mineca pana cand nu mi-a lamuri ce a avut in vedere.
Ia ascultati aici ce spune nenea mai departe: “Un blogger este à priori un narcisiac. A descrie viata intr-un jurnal virtual, da dovada de egocentrism.” In franceza a numit toti blogerii “nombrilistes” un fel de buricuri ale universului virtual. Prin urmare, dragi colegi bloggeri, nu suntem decat niste buriculisti (de la buric) si sa va fie rusine ca indrazniti sa scrieti despre grijile, bucuriile sau descoperirile personale in blog. O rusine si mai mare sa le fie celor care le citesc!
Spre sfarsitul articolului, am dat de parerea lui Cyril Fievet, un alt psihanalist, care, pun pariu, a hotarat sa-i ia clientii lui Serge Tisseron. “A descrie viata pe net este un mijloc de a exprima ceea ce simtim cu adevarat, dar inca nu suntem gata sa impartim cu cele mai dragi fiinte. E un mijloc de a obtine mai intai o validare exterioara a gandurilor, sentimentelor si emotiilor din partea cititorilor iar apoi de a le sistematiza in universul interior. Faptul ca scriem si suntem cititi ne ajuta sa fim mai siguri pe noi, sa ne vedem dintr-o alta perspectiva si sa dam un sens gindurilor noastre. ” Ia, spuneti, nu-i asa ca are dreptate omul?
Dar tot inca mai raman la intrebarea: “De ce cand o persoana hotaraste sa-si imparta gandurile, parerea, atitudinea, emotiile cu un public (real sau virtual) este indata etichetata de psihilogi si psihanalisti ca fiind egocentrica?” Se pare ca zaresc raspunsul la intrebare. Pentru ca, dragii mei, scrierea este o terapie. O spun din propria experienta de blogerita. Si va asigur ca daca o postare e scrisa din suflet si frumos, reactiile pozitive pe care blogerul le culege din comentarii, fac mai mult decat sute de euro platite pentru consultatiile unui psiholog sau psihanalist.