Imi povestea azi dimineata o colega visul pe care l-a avut noaptea trecuta, cu atita dare se sine ca m-am prins la un moment dat la gandul ca mi-i dor de Anuta, colega mea de facultate. Anuta era o fata desteapta si isteata, dar avea un viciu. Visa in fiecare noapte.

Anii mei de studentie au fost infrumusetati de visurile Anutei. Ma prindea pe coridor, incepea sa-mi suceasca un bumb de la bluza si povestea-povestea-povestea. Uneori ma prindea in drum spre veceu si cand vedea ca nu mai pot raminea locului, sarind de pe un picior pe altul, imi spunea pe un ton indulgent: “Hai ca vin cu tine”. Se aseza pe pervazul ferestrei, in drept cu usa despartiturii, dupa care eu ma usuram si poveste-povestea-povestea. Ce-i drept, imi oferea si mie cuvintul uneori cu intrebari de genul:

-Ap’ tu ce crezi, ii spre ploaie visul meu?

-D’apoi o plouat aseara asa de tare, Anuta. Poate ajunge?

-Ap’ dar e inspre vint, concluziona Anuta cu aer de profet.

Nu stiu de unde vine pasiunea femeilor de a acorda atita atentie visurilor, dar e destul de interesant fenomenul acesta. Mama mea e “expert” in decodarea visurilor. Si acum imi e dor de diminetile in care apaream ciufulita si somnoroasa la bucatarie si mama, asezandu-se in fata mea, sub aburi de ceai cu lamaie incepea difuzarea emisiunii in direct: “Ce-am visat azi noapte si ce inseamna asta”. Daca vedea cumva semne de dubii, pe fata mea inflata de somn, apoi imi dadea la o parte ceasca de ceai  si deschidea pagina cu argumente intr-un ceaslovnic ruginit de timp (deci, inspira mare incredere). Va dati seama ca in asa conditii nu puteam sa mai spun ceva. Iar cind ieseam pe prag, mama imi striga din urma: “Ian tu sa fii mai atenta azi, bun? Ca tare multa apa tulbure era in jisul meu! Of, cita apa tulbureeee!”

Mama ma suna si acum. Daca linistea diminetii e sparta la 7.00, apoi eu deam stiu ca mama o visat ceva rau. Dialogul e tare scurt caci eu la ora asta inca nu merit sa mi se spuna om adecvat si pot sa ma indirjesc din neatentie:

-Buna dimineata, sunteti sanatosi?

-Noroc, mama, suntem, nu-ti fa griji.

-Toooti ca unul?

-Da, mama.

-Of, ca eu tare rau am mai jisat noaptea asta. Ap’ voi vedeti acolo, sa fiti mai atenti, bun?

-Bun.

Daca mama mea ar fi lucrat intr-un centru de preziceri, apoi acesta ar fi avut mari probleme. Pentru ca ea inca nu a avut niciodata ocazia sa spuna:” Eu doar v-am spus, eu doar v-am preintimpinat ca asa o sa fie! De azi inainte sa ma ascultati cu sufletul la gura!”

Si azi dimineata ascultandu-mi colega, ma intrebam in sine oare de ce barbatii nu viseaza ca femeile? Sau de ce ei nu prea se intereseaza de visuri si interpretarea lor. Eu cunosc doar doi in istoria omenirii: unul a devenit Salvador Dali si altul Sigmund Freud. Poate e mai bine de visat mai rar, dar cu tolc? Sau cel putin sa povestim mai convingator.