Cu două ore în urmă portabilul meu a început a trilui aiurea (adică într-un moment tare nepotrivit):
-Ouiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii! m-am răstit dulce cum poate face doar o nevastă flămîndă cînd o distrage soțul cineva de la prima lingură de borș.
-Stau la colțul casei lîngă trei saci cu cărți. Le vrei sau nu? Ai 2 secunde la dispoziție. DA sau NU?!
-Ă-ă-ă-ă…
-Gratuit! (cuvînt cu efect magic 
)
-Hai, dar… cară-le acasă.
După ce am mîncat am devenit om civilizat și fericit, m-am apucat să dezleg sacii. Sinceră să fiu, am mai văzut eu cărți în viața mea lăsate pe marginea drumului, dar…cînd am desfăcut bogăția în mâinile mele, of…ne-o trăsăltat inima așa cum poate să tresară doar la o fiică de bibliotecară.
- Dumnezeule mare! Oare ce l-o apucat pe nenea să arunce așa bogăție?
Le-am mirosit, studiat, răsfoit și aranjat pe polițe. Și cît de ușor e să construiești portretul spiritual al unui proprietar de cărți.
Că îi place opera am înțeles îndata pentru că o treime din comoară sunt cărți despre teatru, opera și balet. Că joacă la loteria națională - printr-o sumedenie de bilete și combinări de cifre înșirate pe pagini întregi și ascunse în cărți.
Că are în casă cel puțin două femei, am înțeles prin cărțile de astrologie, după care se poate de făcut și ceva concluzii despre caracterul lor.
Că e pasionat de bridge și călărie, ah, nu se putea de ascuns atît de ușor.
Că are rînduielile lui cu regimul comunist se poate de văzut mai jos.
Că-i place să studieze o demonstrează dictionarele și tratatele filozofice.
Că face parte din generația profesorilor mei de franceză se poate de văzut prin cărțile de literatură franceză clasică (unele editii din 1932) etc.
Una nu pot înțelege, de ce nu le-a donat vreunei asociații sau biblioteci?
În fine, fiecare poate avea propriile motive pentru a lăsa trei saci plini de cărți la colțul unei case, nu-i așa?
Eu una aș plînge cu lacrimi de sînge. Poate…