Cand eram fata mare, de 55 de kilograme, blonda cu breton in stanga si cu buci fara celulita, adormeam in fiecare seara cu o carte in maini. Pe coperta ei de culoare roz era scris cu litere mari aurite: “100 de amante faimoase”. Daca ar fi fost descrise acolo tehnicile reale pe care aceste amante le foloseau cu succes (pentru ca totusi au devenit faimoase, nu?) apoi nu cred ca avea s-o citesc cu atata pasiune precum citeste o maicuta Biblia inainte de culcare. Nu. Pentru ca eram pe atunci inca pudica pina la perversitate. Acolo era scris altceva, exact ceea ce-mi convenea mie: cum o femeie reuseste  sa devina Regina in lumea barbatilor. Datorita cartii acestea visam frumos de tot in fiecare seara.

 

Cel mai mult am salivat deasupra biografiei Marylin Monroe. Blonda ca mine, drept ca mai subtirica cu 2 kilograme fapt care ma motiva sa slabesc, nebunatica de felul ei si … frumoasa ca o zeita. Culmea viselor mele era sa ajung si eu intr-o zi sa cant in fata  presedintelui tarii : “Happy birthday Mr. President!”

Cred ca va pricepeti ca asa si n-am ajuns sa cant perversitatile acestea nici in fata la vreun ministru macar (mi-a luat-o pe dinainte cineva mai titoasa, n-am stiut sa investesc in ce trebe, fetelor, nu repetati greseala mea), in schimb am cantat in fata unui barbat pe care daca l-ar fi intalnit Marilyn zau ca nu se mai sinucida (daca luam versiune oficiala).

 

Frumoasa dar nefericita sau urita dar fericita. E o dilema cruda pentru o femeie. Nu cunosc aceasta dilema doar cele care au crescut intr-o familie sanatoasa din punct de vedere relational barbat-femeie. Mai ales acolo in care tata lua fiica in brate (nu numai pe la sarbatori si nu numai dupa un pahar de tarie) ca  sa-i spuna cit de frumoasa e si ca nu mai gaseste el asa fata in toata lumea.  Pana nu demult nici nu banuiam ca exista asa relatii intre parinti si copii. Pina nu demult credeam ca am dreptul la iubire numai daca sunt frumoasa si daca tata nu mi-a spus-o niciodata inseamna ca… nu sunt suficient de frumoasa ca sa merit atentie.  

 

Absurditatea asta oribila in care crede o buna parte din femei (la nivel de subconstient)cu cit mai frumoasa am sa devin, cu atat mai mult imi castig dreptul la iubire,  naste sindromul Marilyn Monroe: cind ajungi ca toata lumea sa-ti spuna ca esti frumoasa, dar tu nu mai crezi (pentru ca n-ai fost deprinsa de mica sa fii sigura pe frumusetea ta unicala), cu cit te apropii de oglinda cu atit mai mult te detesti. Si daca nu intalnesti un barbat care sa-ti sparga toate oglinzile din casa si sa te iubeasca in orice hal, nu iesi niciodata din cursa asta.