Doua suflete diferite, in acelasi trup…

Se facuse noapte. Intunericul s-a asternut grabit peste oras. Ma plimbam, ca de obicei, grabita, nestiind unde sa merg. Imi placea sa trec neobservata pe strada. Era una din serile in care daca era sa-mi pun o dorinta, aceea era sa fiu invizibila. Vantul de primavara rece sufla cu putere peste mine, parul imi zbura in toate directiile, ochii mei erau umeziti de frig, mainile imi tremurau, iar eu nu voiam decat sa raman acolo, sa-mi las toate gandurile pe o banca si sa le ia cine avea sa treaca pe acolo, pentru ca ma apasau ingrozitor de rau si ma simteam incapabila sa le mai port dupa mine. Nu se distantau nicicum de mine,totusi. Mergeam in gol, fara sa am o idee despre unde as putea ajunge.