Așa când stai și privești Dhaka de la înălțimea unui zbor de cuc, pare destul de simpatică. Ia, de exemplu arhitectura modernă. E clar că Le Corbusier și-a lăsat amprenta. Când, cum, nu prea-mi dau seama, dar blocurile de locuit din Gulshan și Banani au o eleganță deosebită. Cărămida roșie pentru stradelele dosite. Albul imaculat pentru blocurile narcisiste care nu-și rup privirea de la propria imagine răsturnată în lacurile din cartier. E musai să nu cobori privirea mai jos de linia orizontului, să o protejezi de mizeria de pe stradă. Drumurile din Banani stau cu măruntaiele la vedere iar sub pământ un packman uriaș te mușcă de călcâie. Pac, pac, pac – îl auzi din urma ta și prima dată zici treacă de la mine, iar a doua oară inima ți se face cât un purice și în cele din urmă nu mai poți răbda, iar blocurile albe și cele de cărămidă nu mai sunt de ajutor.