Stateam ieri asezata pe-o stinca cu curul la Grecia si cu fata spre Turcia. Era atit de senin incit puteam vedea clar malul turcesc. La picioare se spargeau cu zgomot valuri grele si spumoase, dar eu stateam pe ginduri. Si ce ginduri poate avea o mentalitatea de moldovean cind se afla la granita cu Uniunea Europeana? Iaca intinzi miina si esti in Turcia, puneti repejor basmaua, iaca o retragi si esti din nou in UE, poti sa-ti dezgolesti fundul si titele, asa cum fac turistii britanici aghezmuiti de dimineata si gata de orgii.
De pe stinca unde stateam eu, pina la malul opus erau doar sapte kilometri. Deci, pe fundalul acestei rascruci tentante apare cam asa o intebare: Da oare se poate de trecut in inot din lumea musulmana in lumea crestina? Clandestin evident. Cit de periculos e? Citi au incercat? Citi au reusit sa ajunga? (In momentul acesta o soacra mare imi aduce o crenguta de busuioc proaspat din gradina. Oare ce sa insemne? Ma ieu in miini…) Si pe citi i-a inghitit marea agitata in acest loc? Raspunsurile le-am aflat. Majoritatea triste. De fapt, tot ce tine de clandestini e sfisietor de trist.
Majoritatea clandestinilor fac cam acelasi traseu. Oameni speciali aduna grupuri de clandestini din Iran sau alte localitati de pe la periferii turcesti, string cite 5 mii de euro de caciula, ii transporteaza in camioane ca pe niste vite, ii debarca pe malul ca care ma uitam eu de pe stinca si le spun: ”Vedeti malul cela (aratind malul pe care stateam eu) sunteti la o azvirlitura de bat de Italia” (clandestinilor adusi din Maroc, li se promite Spania). Cred ca va pricepeti de ce nu Grecia. Pentru ca aceasta e izolata de mare si deplasarea inauntru teritoriului UE e anevoioasa. De ce sunt amagiti? Pentru ca… « insotitorii » stiu foarte bine ca pina la destinatie vor ajunge doar cei pe care sfintii lui Allah i-au marcat la nastere. Adica … dintr-o duzina, ajunge doar unul. Se alege o noapte cetoasa, cind marea e agitata si vizibilitatea e scazuta. Clandestinii sunt imbarcati in barca gonflabile si orientati spre « «spre Italia » (malul grecesc). Cind ajung in marea greceasca (marea e impartita in teritorii), dupa indicatiile « insotitorilor », clandestinii isi sparg barca si devin « legal » naugragiati. Se balabacesc in apa marii din rasputeri pina in momentul in care granicerii greci ii repereaza pe teritoriul lor maritim. Obligati de lege sa-i scape cu viata, ii depoziteaza pe solul grecesc. De regula, primele cuvinte pe care le pronunta un clandestin pasind solul sunt: buongiorno, pe urma urmeaza: political asilum.
Procesul cu acordarea azilului dureaza cam un an. Intre timp clandestinii sunt transferati intr-un lagar pentru ilegali in asteptarea acordarii azilului politic, de unde nu e greu deloc sa evadezi. Dezamagirea insa e tare mare cind acestea afla ca Italia e inca departe. Unii totusi nu se pierd cu firea si continua calea pribegiei rischind viata pina la absurd. O varianta raspindita e ascunderea in camioanele imbarcate la bordul vapoarelor gigantice cu destinatia - Atena. Daca nu sunt asfixiati sau prinsi de politia maritima, ajung in cele din urma la Atena si muncesc ilegal prin barurile de pe litoral. Cei care nu primesc azil politic sunt expediati in Turcia.
Multi, tare multi, pier traversind acesti sapte kilometri pe care ii prindeam eu cu privirea.
Atit de frumoasa e marea asta si in acelasi timp atit de trista e.
P.S. valeleu cit e de greu de postat. Sorry pentru greseli.