Călcam azi niște rufe și aveam impresia că mă frigeam la minți. Îmi treceau prin cap niște idei atît de năstrușnice și pipărate (auzite și trăite), numai bune de băgat în blog. Postarea asta o dedic celor care mai cred în tot feluri de spirite necurate care îi încurcă să trăiască. Am să încerc să le “deschid ochii” și să-i conving, că nici un spirit nu are atîta îmaginație ca oamenii vii cărora le-ați trecut calea într-un moment nepotrivit și nu vă pot uita fără un blestem din urmă. Dacă ați meritat sau nu, doar Sf. Agaton știe.

Deci, iată doar cîteva situații:

 1.  De la o vreme a început să pută insuportabil în casă. Ce faceți? Curățenie generală. Tot mai pute? Atunci puneți-vă manuși de cauciuc și începeți să căutați. Vă spun eu unde: scoateți mai întîi carnizurile afară. E foarte probabil c-o să găsiți în ele un ou sau o crevetă împuțită de ceva timp. Dacă nu găsiți nimic, atunci apucați-vă să căutați după plinte (plintusuri). Nu uitați să închideți orificiile nasului cînd veți da de un munte de caviar sau o coadă de pește împuțită. Cine putea s-o facă? Pai, verificați toată axa de femei apropiate, de la  noră/soacră pînă la cea mai “bună” prietenă.

 2.  Dacă trăiți la sat și descoperiți într-o dimineață că veceul de afară a exploadat în … mase fecale stocate regulat de cițiva anișori, apoi să știți că asta nu face parte din fenomene inexplicabile ale naturii și nici nu e un semn de sus că ați ajuns alesul Domnului prin loterie. Asta înseamnă doar că vecinul vostru isteț, a aflat că-i regulați nevasta în ritmul în care frecventați  veceul. Ziceți multumesc că în loc de pușcă acela s-a mulțumit cu o bucățică de drojdie aruncată în kkt-ul vostru.

 3.  Dacă ați revenit dintr-o deplasare sau vacanță lungă și simțiți că patul, (canapeaua, divanul) puuuuuuute de nu poți să te-ntinzi pe el nici 5 minute că-ți vine să vomiți. Din nou, procedura a fost simplă pentru cel care a facut-o (un ou proaspăt introdus printr-un spriț mare) și grea pentru buzunarul vostru pentru că o să trebuiți să cumpărați alt pat. Cine putea s-o facă? Cu siguranță că nu fantomele. Nu cred că se plictiseau atît de tare în lipsa voastră încît au început a cauta ouă în frigider.

 4.  Dacă începeți să primiți apeluri telefonice bizare cu intonații provocatoare: “Drăguțo, spune doar ora și locul!” Stați liniștit, nu e vorba de lumi paralele. Cu siguranță că e treaba vreunui ex, care mai sufera în urma desparțirii voastre. Se răzbună omul cum poate. Dar imaginația nu l-a dus mai departe decît să scrie numarul vostru de telefon într-un pisoar murdar de la gara centrală cu un anunț succint dar sugestiv: “Dau și iau gratuit. Fata babei cea țîfnoasă.” Ideea e că, cu cît mai mult vă străfoliți în timpul apelului cu atît mai mult crește interesul față de serviciile prestate.

 5.  Dacă descoperiți cumva în bucătărie o armată de gîndaci mutanți, mari cît pumnul, nu vă speriați tare, că și ei sunt deja dezorientați sărmanii. Cineva “i-a uitat” din întîmplare lingă lada voastră de gunoi. Specia dată se numește gîndaci de Madagascar și se vînd cu suta de grame la piață pentru a hrăni o specie de șerpi. Cum au ajuns la voi în casă? Întrebați vecina dacă n-a zărit cumva pe scară  fantome de gîndaci mășcati ce intrau prin despărțitura ușii la ea în casă. Dacă se face vînătă la față ca liliacul și întreabă dacă nu cumva aveau căpușoarele roșcate, voi să răspundeți calm: “da, îs roșcate de furie”.

 6.  Dacă hainele proaspăt scoase din mașina de spălat sunt lipicioase și înălbite de peri albi, puteți să le aruncați îndată la lada cu gunoi sau să faceți cîrpe din ele. Vă întrebați ce s-a întîmplat? Poate s-a răzbunat piticul (”domovoi”-ul) casei? He-he-he, dacă aveți un nepoțel (nepoțică) proaspăt născut(ă), apoi precis că mamica lui, adică nora, s-a săturat de sfaturile voastre “generoase” și a băgat un pampers în hainele de spălat. E un fel de … mesaj  indirect. Asta poate fi din cauza că cele directe nu prea ajung la destinație.