Azi dimineaţă, în timp ce mă machiam în faţa oglinzii, se apropie socrul mic de mine şi spune:

- Ştii, cred că nu e tare greu să decapitezi un om…

- Vrei să încerci chiar acum?

- Păi, pentru asta trebuie să mă aduci la starea de nebun şi să am la îndemînă o colectie de cuţite pentru un bucătar bun.

 

Ca să întelegeţi despre ce discutam noi, vă descriu în două cuvinte crima care care a zguduit zilele acestea o ţară mediteraneană. În timpul unei cerţi în familie, soţul şi-a decapitat soţia, a luat capul şi a ieşit cu el în stradă. Poliţiei i-a reuşit cu greu să-l oprească şi să-l liniştească. Cu şase gloanţe în corp acesta a reuşit să mai provoace şi nişte accidente pe drum înainte de a fi abătut  şi transportat cu escorta de poliţie la urgenţă.

 

 Aaaaah! Ooooh! Vai! Teribil! Înfiorător! Oribil! Monsruos!

 

Ei bine, n-am pronunţat nici un cuvînt din cele expuse mai sus. Cred că am pus doar o singură întrebare socrului mic (care venise cu vestea):

- Era bolnav bărbatul?

- Da, era un pic depresiv omul.

- Aaaaaaah!

- Îşi pierduse slujba recent…

- Oooooh!

- Din cauza stresului nu dormise cîteva nopţi pînă la momentul crimei…

- Vai! (cît de bine îl înţeleg)

- În timpul cerţii, cînd soţia striga ca o isterică la el, s-a băgat în conflict şi caţeaua stăpînei. Una de ceea mică, ciufulită, care face multă gălăgie.

- Teribil! (în total două căţele)

- Deci, bărbatul a înşfăcat un cuţit şi printr-un gest a tăiat gîtul căţelei, apoi a aruncat-o peste fereastră…

- Oribil! (i-au cedat nervii totuşi)

- La care soţia a început să urle ca o dementă (logic). Bărbatul i-a închis gura pe la spate cu palmele (aici socrul mic face aceleaşi gesturi cu mine) şi cu acelaşi cuţit i-a tăiat gîtul.

- Monstruos ! (logic, dar cît de înfiorător totuşi)

- Iar mai departe … a dus pînă la capăt absurdul.

- (aşa s-a născut un demon…)

 

Primele reacţii la auzul unei astfel de crime sunt bineînţeles isterice, necontrolate şi  încărcate de emoţii ce se transforma instantaneu în judecată. Cu cît mai aspră e judecata, cu atît mai uşuraţi parcă ne simţim. Şi doar puţini se întreabă, CUM a ajuns omul într-o starea ca asta.

 

Eu nu cred în poveşti că oamenii se nasc cu genă criminală. Dar sunt sigură ca oamenii devin demoni, atunci cînd sunt provocaţi sistematic de cei, care sunt consideraţi inofensivi, slabi şi lipsiţi de păcate. De îngeri, într-un cuvînt.