Ea, studentă la universitate tehnică.
O zi obișnuită, o zi de marți. Pereche la cursul Java, mai bine spus un laborator. Ea își petrecuse timpul la pauză cu colegii, glumind și discutînd despre lucruri legate de domeniul în care învăța.
Laboratorul își lua din timp încet, cîte puțin, nu se grăbea, între timp Ea își rezolva o problemă la un program pe care îl începuse să-l scrie. Însă atenția îi trezi niște priviri de ochi, care o tot spionau în timp ce ea discuta cu profesoara, apoi trăsese și ea cu ochii să vadă cine vrea să-i fure privirea…
Era El, care încercă să-i atragă atenția, El care avuse tentative eșuate de ai fura privirea cu altă ocazie. Însă această ocazie, nu va eșua.
Se apropia și sfârșitul laboratorului, toți grăbiți își strângeau echipamentul fără de care programarea n-ar fi existat, și plecau câte unul. Rămăsese ea la urmă..îi era curios cine era El.
În coridor El o ajunsese din urmă.
Mă numesc V.
Eu mă numesc N.
Ai vreun numărul de telefon să te contactez?
Ți-aș putea scrie skype-ul meu
Telefonul ăsta e Nexus? întrebă ea curios?
Nu e.