Orgoliul ca o scuză
O relaţie dintre un bărbat şi o femeie, de orice tip n-ar fi, este o necontenită instigare. Aşa-i natura genurilor opuse. Dacă se mai adaugă şi terţa îngâmfare, atunci condiţiile existenţei se complică de-a dreptul.Cuplurile cu acelaşi tip de personalitate sunt fericite. Se-nţeleg bine şi n-au nicio treabă cu certurile sau discuţiile în contradictoriu. Dacă şi au, se-ntâmplă rar. La ei până şi orgoliile se simt bine împreună. Asta-i varianta perfectă. Perfectul e perfect anume pentru că-i cu doză.
De regulă, opuşii se atrag, nu semenii. Se atrag pentru că mereu există noutatea şi nu lipseşte varietatea sinusoidală. Se atrag şi gata. Fizică elementară.
Ce se află-n interiorul atracţiei e important, dar nici ce-i în afara ei nu este de neglijat. Bunăoară orgoliul. Cuplurile "perfecte" îl camuflează regresiv. Cele "imperfecte" îi neagă existenţa progresiv. Afecţiunea sudează, iar acesta erodează. Ce-i de făcut?
Orice problemă se rezolvă prin comunicare. Uite însă orgoliul e-o expresie banalizată din cauza repetării abuzive. Poate-l vindem empatiei?
Sursa
2013-11-13 15:46:00