Eu si cerul
Intr-o zi, intr-o secunda sau poate o ora ( ce unitati atipice de timp! ) m-am confundat cu cerul… Parul imi era vant, ochii stele si pe umeri imi in floreau deja aripi.
Imi era dor sa ajung la soare. Norii imi facusera trepte de lumina si cum paseam pe un nor el se transforma in mii de sunete, sunete fine de scoica transmutata in nisip, sunete de perle insirate pe fire de matase, sunete de dantela pe o piele catifelata. Eram cer si cerul era eu. Era bine, pasari imi hraneau auzul, iar setea imi era potolita de picaturi de ploaie. Mici bucurii imi mangaiau pleoapele si dormeam pe pat de curcubee. Si era bine…. Doream sa raman cer chiar daca incepeam sa cobor cu o viteza uriasa de parca prabusirea ar fi fost ceva iminent. Dar stiu ca intr-o zi, o secunda sau poate o ora voi deveni din nou cer iar cerul v-a face parte din mine….
Sursa
2013-10-31 16:26:08