„Love building” sau „Cum să faci un film bun în zece zile”

Părerea mea despre filmul „Etajul2” a provocat multe discuţii, nu tocmai prieteneşti, dar oricine are dreptul la o părere, fie ea cât de neavizată, fie de bine, fie de rău…

Fără să bănuiesc ce mă aşteaptă, am mers de curând la o altă (avan)premieră – „Love building”. De această dată e vorba de o comedie românească, realizată de o echipă la fel de tânără, cu un buget la fel de redus şi cu actori la fel de tineri şi începători. Practic e vorba de aceleaşi „ingrediente”, doar că unii au scos din asta o varză, iar alţii un parfait.

Filmele diferă foarte mult atât ca şi scenariu cât şi jocul actorilor. Da, înţeleg că sunt genuri total diferite, una e dramă alta e comedie, una e făcută de ai noştri, alta de ai lor (da’ în esenţă tot de-ai noştri sunt), dar eu vorbesc de emoţii şi sinceritatea cu care s-a jucat. Eu asta am vrut şi de la „Etajul2”! Sinceritate, viaţă, autenticitate în vorbe şi fapte…

Unii au rămas dezamăgiţi de pelicula românească. Nu ştiu de ce. Nu am întâlnit pe nimeni, doar am auzit… Dar mie mi-a plăcut foarte mult. Pentru că e un subiect real, cu personaje reale, cu scenariu real şi interpretare de-o potrivă. Iar pe mine asta mă convinge – emoţia care ajunge la suflet. Şi puţin mă interesează CÂT s-a muncit, CÂT s-a investit, CÂT sunt de tineri tinerii actori, CE tehnică (ne)performantă sau CE echipă a stat în spate…

Un sportiv care merge la Olimpiadă şi cade de pe bârnă sau patine, nu se plânge câte ore s-a antrenat, sau câţi bani a cheltuit, sau cât e de tânăr şi neajutorat în comparaţie cu „greii” sportului. Acolo este „prestaţia finală”, asta se arbitrează, asta se premiază. Dacă a fost impecabil – a obţinut Medalia de Aur şi laudele de rigoare, dacă a dat-o-n bară – se conformează, primeşte critica şi învaţă din greşeli, iar la anul vine şi demonstrează tuturor că este mai bun! Sau cel mai bun!

Dar nu, ai noştri s-au deprins să se laude reciproc, indiferent dacă merită asta sau nu. Nici un prieten nu are curajul să-i zică celuilalt că a jucat prost, că a avut un discurs plictisitor, sau că arată ridicol în palton şi pălărie de vară pe cap… Noi ne „susţinem”! Pe dracu’. Noi ne minţim reciproc, şi ne minţim frumos. Deeee ceeeeeeeeeeeee???

Eu vă recomand să vă faceţi timp şi să prindeţi totuşi ultimele proiecţii din 22 şi 23 octombrie, pentru că se merită. E un film în care dacă nu vă veţi regăsi voi în personaje (lucru de care mă îndoiesc), veţi regăsi neapărat pe cineva din cercul vostru de prieteni… Savuraţi-l, apoi reveniţi cu o părere aici pe blog. Chiar sunt curioasă să vă „aud”

PS: O să vă miraţi mult dacă am să vă spun că la avanpremiera proiecţiei „Love building” nu s-a aplaudat la jumătatea filmului atunci când apărea vreun „cunoscut” pe ecran, deşi sala a fost la fel de arhiplină cu rude, prieteni şi admiratori? S-a aplaudat la început şi la final – aşa cum şi e politicos, dar și la scenele rupătoare care pur și simplu nu te lăsau să rămâi liniștit pe scaun… Și momente au fost multe, – păcat să nu aplauzi. Frumos!

Notă: Pozele au fost preluate de pe pagina oficială de Facebook a filmului „Love building”.
Click aici pentru o altă impresie…

***

Nu uităm să dăm Like la Fan Page Very Happy Blog!