Cu pași mărunți dar siguri plouă de vreo săptămînă încoace… mi-am făcut cafea cu lapte, m-am așezat lîngă geam și… gînduri, gînduri și iar gînduri. Am atîtea gînduri frumoase în mine, încît uneori e dureros să mă trezesc la realitate. Nu că am pretenții la viața care o duc acum, dar cu toții visăm mereu la ceva mai bun și aștept momentul acela în care realitatea să fie mai frumoasă decît orice vis, atît de frumoasă, încît să-mi fie frică să adorm… și sunt sigură că vor veni asemenea timpuri, pentru că nu am nevoie de multe pentru a fi fericită…atunci o să vă povestesc despre viața omului fără vise 
… pînă cînd stau în rînd…
Stau cumințică în rînd și admir imaginea ce mi se deschide prin geam. Văd fețe grăbite pe sub umbrele, văd fețe în așteptare pe la stații… probabil puțini dintre ei sunt mulțumiți de timpul de afară și probabil că puțini dacă și-au mai pus întrebarea, căci e prea scurtă viața asta ca să te mai gîndești și la timpul de afară.
Gata, am terminat cafeaua, am terminat excursia, am pus „don`t save„ in setări și revin la vechile mele opțiuni. O zi frumoasă dragi pămînteni, nu uitați să vă savurați cafeaua… vă invit să dansăm prin ploaie…
