Ne cunoșteam de mult timp, dar doar în momentul cînd am descoperit romantismul din noi doi, atunci ne-am îndrăgostit. Era probabil inevitabil, sau chiar predestinat ca doi visători ca noi să fie împreună. Ne indentificam în aspirații, ne admiram unul pe altul, ne susțineam și eram un tot întreg.
Cînd ajungem la sfîrșit, mereu ne gîndim la început, mi-ai spus tu. Parcă și mă văd cu cel mai sincer și fericit zîmbet pe față care mi l-ai dăruit tu, și pe care toți îl admirau. Nu puteam ascunde cît de îndrăgostită sunt, dar poate nici nu doream? Vroiam să împărtășesc cu toți bucuria mea și în același timp vroiam să te păstrez doar pentru mine.
Adoram cel mai mult faptul că tu observai detaliile la mine. Numai tu știai că eu obișnuiesc să țin rochița dintr-o parte și să dansez cu ea, numai tu mă vedeai elegantă pe tocuri și îți păreau atît de eleganți pașii mei. Iar cînd mă îmbrățișai, observai mereu dacă ridicam picioarele de pe podea pentru ca să fiu complet în brațele tale.
Probabil nici nu îți imaginezi cît de protejată mă simțeam cînd eram aproape și cînd puneam capul meu pe pietul tău. În așa momente lumea dispărea cu toate grijile și momentele neplăcute, eram doar noi doi.
Alături de tine m-am simțit copil, femeie, domnișoară.
Cine spune că poveștile de dragoste nu pot fi ca și în filme se înșeală amarnic. Noi am trăit atît de multe momente frumoase împreună, ai fi spus că ne filma cineva și eram aleși perfect pentru a juca în rolul principal.
Noaptea ceia, amindoi eleganți, sub o umbrelă, ne-a prins ploaia în cel mai neașteptat moment, dar totul devenise și mai magic.
La noi pînă și despărțirea a fost frumoasă. Cerul plîngea pentru noi, de parcă simțea că lacrimile mele nu erau destule pentru ca să exprime ceia ce simțeam amîndoi. Nuștiu dacă am mai fost atît de slabă și atît de puternică în același timp alături de cineva. Acu, fiecare loc, fiecare cîntec îmi amintește de noi. Eram o pereche bolnavă de iubire. La noi pînă și despărțirea a avut farmec.
