Rochia potrivită pentru ziua în care ţi-e sortit să fii regină

Visul la rochia perfectă de mireasă îl poartă în subconştient fiecare femeie, din fragedă copilărie. Odată cu trecerea anilor, rochia perfectă din imaginaţia fiecărei femei se transformă de zeci, sute, mii, milioane sau chiar miliarde de ori. Se întâmplă aşa de parcă o mână măiestrită ar meşteri, în visul nostru, sub îndrumarea noastră, volane, flori, danteluţe, mărgeluţe şi pe urmă ar renunţa la ele şi le-ar inventa din nou.

Aceeaşi mână mai taie din poale sau mai adaugă, renunţă la mâneci sau mişcă în sus şi în jos linia decolteului, pensele, cusăturile taliei etc. Rămâne doar să găsim croitoreasa care să ne înţeleagă corect şi să execute întocmai rochia pe care am gândit-o atâta timp.

Curios este că, de cele mai multe ori, în ziua perfectă, se întâmplă să purtăm o rochie la care nu am visat şi asta să ne facă mult mai fericite decât dacă am fi purtat „monstruleţul” acela de rochie plăsmuit de închipuirea noastră sub influenţa evenimentelor ce s-au derulat în viaţa noastră, care au generat emoţii mai mult sau mai puţin plăcute, nu neapărat corecte.

Am o colegă care zilnic urmăreşte câte un episod din serialul „Angelika” pentru a vedea încă odată rochia în care ea vrea să fie mireasă. Regretă că la prima căsătorie nu a avut timp să-şi prefacă rochia după bunul plac. Acum însă şi-a găsit şi croitoreasă, ştie ce danteluţe să-i adauge, la ce să renunţe din modelul iniţial, doar că iubirea ei de acum încă nu se grăbeşte să fixeze anul şi data nunţii.

Nu-mi amintesc în ce rochie visam în copilărie şi nici în adolescenţă că voi păşi în faţa altarului. Deşi bine-merci, sunt căsătorită de aproape şapte ani, până lunea trecută eu nu am probat niciodată o rochie de mireasă la salon sau oriunde altundeva. Am fost la un singur salon de mariaj şi când am văzut ce mari şi lungi sunt rochiile acelea, m-am răzgândit să îmbrac vreuna, de frică să nu cumva nu pot ieşi din ea.

În ziua cea mare am purtat prima rochie de mireasă pe care am îmbrăcat-o vreodată în viaţa mea, o schiţă tip sirenă cu mărgeluţe sidefate, realizată de Stela Verebceanu, executată de buna şi nepreţuita mea prietenă Snejana Ispir, pe atunci Deacenko.

O să vă spun însă un secret, nu am renunţat niciodată să răsfoiesc reviste cu rochii de mireasă, să urmăresc colecţii şi am conştientizat că o femeie, indiferent că a fost sau urmează să fie mireasă, nu renunţă niciodată să caute rochia perfectă sau caută să se convingă că alegerea care a fost deja făcută, a fost cea mai bună.

Cea de-a 17-a ediţie a Health&Beauty BLOGspot a început cu întârziere pe 27 mai. Noi, fetele cochetele, încă nu bănuiam ce va urma şi, în aşteptarea evenimentului ne savuram ceaiul, compotul, apa plată cu lămâie sau te miri ce „La Plăcinte”, care se afla vizavi de locul în care ni se fixase întâlnirea şi rezistam stoic avansurilor tot mai pronunţate ale unui chelner care se credea foarte chipeş şi „de efect” şi îşi ieşea din piele să impresioneze măcar pe una dintre noi.

Când am aflat că urmează să vizităm un salon de rochii de mariaj, m-a pufnit un râs isteric. În primul rând, sunt femeie măritată, în al doilea – nu prietenesc cu cabina de probă şi s-a întâmplat ca în rarele ocazii când am cumpărat rochii (pe toate mi le coase Snejana), am cumpărat fără să probez.

Am, bănuit însă că la „Mille Fiori” e posibil să găsesc şi rochii de cocktail sau nănaşă, asta în pofida faptului că împreună cu soţul am decis deja că ne oprim la două perechi de fini, dar niciodată nu ştii de unde sare iepurele sau, poate, barza, cu a treia pereche de fini.

Salonul „Mille Fiori” ne-a binedispus de cum am călcat pragul apartamentului în care este amplasat, pe bulevardul Ştefan cel Mare, 141. Şi asta nu doar datorită şampaniei, căpşunelor, strugurilor şi paharelor cu martini, aranjate pe o măsuţă cochetă, cu un sfeşnic argintat, pe fundalul unor dantele fine, şiraguri discrete de perle şi voaluri de mireasă. A fost de parcă ne-a primit în braţe.

Pentru prima dată uşile salonului s-au deschis pentru atâtea mirese vesele, cochete, puse pe şotii, bune de gură şi, precum s-a dovedit ulterior, romantice până în măduva oaselor.

Dacă aş fi mireasă, probabil de data asta m-aş duce acolo să-mi aleg rochia perfectă. Mi-a plăcut atmosfera: e ca şi cum ai închiria un magazin doar pentru tine, nu există riscul să mai intre în magazin câte o cucoană ţâfnoasă, însoţită de purtătorul ei de trenă. Carolina, patroana salonului şi Alla, asistenta ei, sunt discrete şi foarte atente la orice dorinţă a clientelor. Îşi asigură clientele că orice rochie poate fi ajustată pe silueta lor, dacă nu le convine lungimea sau dimensiunile taliei şi încearcă să nu-şi impună punctele de vedere.

Carolina ne-a spus marele secret al mireselor: toate vin la salon după o rochie anume şi pleacă de acolo cu ceva absolut diferit decât îşi doreau la început, pentru că doar văzând, atingând şi  măsurând o rochie îţi dai seama ce ţi se potriveşte şi ce nu pentru ziua cea mare.
La „Mille Fiori” găsiţi rochii din Spania şi din Hong Kong. Mie mi-au plăcut rochiile spaniole, discrete, romantice, diafane, uşoare, cu dantele rafinate, în special cele fără trenă, corsete, cercuri şi poale suprapuse din fatin.

Şi nu m-am abţinut, nu am ţinut cont de superstiţii, posibile deochiuri şi blesteme, am măsurat şi eu o rochie de mireasă asimetrică, iar Carolina mi-a sugerat să-mi ochesc ceva pentru nunta repetată, cică noua fiţă ce se poartă acum la casele bune este să faci un reload, odată la 7 ani nunţii.

De măsurat am măsurat eu, dar când m-am întors seara acasă nu am spus nimănui unde anume am fost, am făcut doar referinţă la „nişte rochii” şi secretul ar fi rămas între mine şi fetele cu blog, dacă facebook-ul nu m-ar fi dat de gol, cu pozele pe care le-a făcut Cristina Evtodii la întâlnirea noastră.

În fine, lui Mihai i-a plăcut rochia pe care am probat-o, dar şi ideea cu nunta de la 7 ani, pentru că printre prietenii noştri anul acesta nu se zăreşte nicio  petrecere şi cum să treacă anul moldoveanului fără o nuntă?

Colegele mele nemăritate, înalte şi superbe, au probat rochii de vis şi au arătat corespunzător în ele. Vedeţi aici pozele.

Eu aş reveni în salonul „Mille Fiori” s-o ascult pe Alla povestind despre rochii, de parcă aş asculta poveşti cu prinţi şi prinţese şi s-o urmăresc în acţiune pe Carolina care, atunci când vede potenţialul client în faţă, îi găseşte cu ochii închişi rochia potrivită. Dar m-aş întoarce şi pentru rochiile de seară şi de cocktail, mai cu seamă că fetele ne-au spus că aşteaptă în curând marfă nouă.

Mi-a plăcut rochia gri de la Agnes Toma, m-am simţit în ea de parcă ar fi fost cusută pentru mine, dar merită atenţie şi rochia roz cu volănaşe, care par a fi cusute din aripi de fluturi.

Cum însă despre gusturi nu se discută, vă poftesc să faceţi o vizită la „Mille Fiori”, dacă aveţi o ocazie specială, şi să vă alegeţi de acolo ce vă este pe plac.

Şi, nu pot să închei altfel povestea asta, decât lăudându-mă cu rochia pe care am purtat-o pe 27 octombrie 2006.

Iar în final, vă spun cu toată siguranţa, cred că indiferent de câte milioane de vise în alb ar încălzi în imaginaţie o domnişoară, cu puţină concentrare, poate găsi o singură rochie potrivită să le îmbrace pe toate odată. Succes!