Am bătut de două ori în uşa odăii ei, Mihai a intrat primul cu torta şi cu lumânarea aprinsă şi eu din urmă, cântându-i „La Mulţi Ani!”. A ridicat capul de pe pernă şi, într-un mod care-i reuşeşte numai ei, s-a ridicat drept în picioare, cu ochii mari şi a exclamat: „Părinţii mei, vă iubesc!”
Este cred cel mai preţios salut de bună dimineaţa care poate exista pe lumea asta şi regret că la vremea ei nu am avut destulă minte să le spun la fel părinţilor mei.
Pentru al treilea an consecutiv, aşa o felicităm noi pe Smaranda de ziua ei. Aseară chiar umbla prin casă şi ne spunea că mâine, adică azi, va avea cea mai frumoasă zi de naştere şi că părinţii o vor aştepta dimineaţa la patul ei cu torta şi cu lumânarea aprinsă, deşi noi nu i-am promis nimic din toate astea. Dar ea ştie că părinţii o vor aştepta la pat, să coboare, ea, zâna, din lumea ei de vise colorate şi incredibile, pe care ni le povesteşte în fiecare dimineaţă.
Şase ani în urmă, aveam emoţii care acopereau durerile naşterii, cu care, mă speriaseră încă din fragedă copilărie toate femeile pe care le-am cunoscut. Tot şase ani în urmă, eu am alfat că nu-s nici pe departe atât de groaznice şi insuportabile aceste dureri. Poate a fost norocul meu să am o sarcină care nu mi-a provocat frustrări şi complicaţii de sănătate. Nu, n-am aşteptat cu nerbădare să nasc odată şi să răsuflu uşurată, cum mă compătimea cu câteva zile înainte de eveniment o cunoştinţă: „Cred că aştepţi să vină mai repede ziua şi să răsufli uşurată”. Eu aveam emoţii groaznice pentru ziua asta, mă temeam că nu voi face faţă să întâmpin cum se cuvine un om care trebuie să se simtă personalitate din prima clipă în care a respirat aerul de dincolo de placenta care, timp de nouă luni, a fost lumea ei.
Nu înţeleg nici astăzi de ce femeile privesc sarcina şi maternitatea ca pe o resemnare în faţa destinului şi nu ca un fapt asumat. Pentru că nu există bucurie şi împlinire mai mare decât cea maternă, să porţi cu grijă şi responsabilitate un făt sub inima ta, să-l ajuţi să vină pe lume şi apoi să-i fii sprijin şi ajutor în lumea mare, până îşi va întâlni şi împlini şi el destinul. Chiar dacă eşti conştientă că pe urmă rămâi pentru el, mai mult, o opţiune de petrecut timpul liber şi un prieten de nădejde atunci cânt consideră necesar să ţi se adreseze după un sfat sau ajutor.
Acum şase ani mă pregăteam pentru cel mai important examen din viaţa mea, cel în care aveam să fac faţă maternităţii. Toată viaţa mea nu am suportat să aştept sub uşă la niciun examen, în şcoală şi la facultate, dacă nu mi-a reuşit să intru prima, am intat întotdeauna între primi cinci la examene.
Am realizat însă abia acum că eu nu mă pregăteam să susţin onorabil un examen în care eram responsabilă pentru mai multe suflete: al meu, al soţului şi al viitorului cetăţean al lumii. Azi ştiu că, fiind mamă, am intrat într-o lungă eră a examenelor, trebuie să fac faţă unui examen în fiecare zi. Şi ştiu că nu mă pot lăsa în grija conspectelor şi meditaţiilor primite de la profesori, pentru că orice caz necesită o abordare în parte.
Sunt o mămică fericită, pentru că acest copil, prin felul ei de-a fi şi de a primi viaţa, mă face fericită şi îmi ajută să retrăiesc şi să recuperez toate perioadele vieţii mele anterioare la care nu am fost suficient de atentă sau pentru care nu am fost pregătită, de care nu m-am bucurat conştient. Nu ştiu ce i-a pregătit ei destinul, câtor provocări va face parte pe viitor, dar îmi doresc din tot sufletul să aibă în continuare în mine încredere şi să îmi împărtăşească toate gândurile ei. Nu ştiu dacă am adunat suficientă înţelepciune de-a lungul anilor, ca să-i pot fi de ajutor în drumul ei prin viaţă, dar mă străduiesc să fiu mai atentă şi mai responsabilă, ca să împărtăşesc din observaţiile mele şi ei, în cazul în care va avea nevoie. Şi va trebui să învăţ să-mi muşc limba din când în când, eu încă ţin minte cum o priveam pe mama când încerca să mă convingă că în viaţă e cumva altfel decât înţeleg eu la vârsta respectivă.
La mulţi ani, Smaranda mamei şi îţi mulţumesc că m-ai ajutat să mă înţeleg, să mă cunosc şi să mă iubesc!
P. S. Acest text i-l citesc şi ei. În ultimul timp citim împreună, iar ea vine la spatele meu cu caietul şi conspectează ceea ce scriu eu, ceea ce apare pe monitor. O să am răbdare cu ea ca să conspecteze tot textul.
