Alianța pentru Integrare Europeană s-o destrămat după ce liderii celor trei partide nu au putut împărți scaunul papal eliberat de Benedict al Nuștiucîtulea.

Liderul PD, Marian Lupu, a spus că, ca forma și ca conținut, funcția ar trebui să-i revină lui. Președintele de onoare PD, Dumitru Diacov, a declarat că întrucît Lupu nu a primit funcția de președinte care i se cuvenea conform Acordului AIE, este firesc ca măcar scaunul papal să-i revină lui. Între timp, vicepreșdintele PD, Vlad Plahotniuc, s-a deplasat la Roma unde Fundația Edelweiss a făcut o donație considerabilă Vaticanului.

Liderul PLDM, Vlad Filat, a cerut în schimb renegocierea Acordului AIE. ”Îmi asum în totalitate faptul că această funcție nu era vacantă în momentul constituirii Alianței, de aia acordul trebuie renegociat.” Întrebat de jurnaliști ce crede despre donația lui Plahotniuc, Filat a răspuns că nu are timp să comenteze astfel de lucruri. ”Eu am o religie de guvernat”, a conchis el.

Între timp, Mihai Ghimpu a publicat o culegere de compuneri despre importanța Papei, cu care a obținut o mențiune la concursul municipal ”Talent, Muncă, Cutezanță”. Totodată, el a negat faptul că aceasta ar fi o criză religioasă. ”Este o criză constituțională pentru că funcția de Papă nu este prevăzută în Constituție. Noi trebuie să adoptăm o nouă Constituție în care Papa să fie ales de popor, iar limba să fie română!”.

Liderul comunist, Vladimir Voronin, a ținut minte să le reamintească tuturor credincioșilor că Iisus a fost primul comunist și că doar un comunist adevărat merită să ocupe scaunul papal.