În drum spre grădiniţă, am realizat că am uitat azi celularul acasă. Şi pentru că nu mai aveam cum să mă întorc, pentru că Smaranda ar fi întârziat la micul dejun, am decis că voi trece pe acasă mai târziu, că nu mă mai sună el Pedro Almodovar dis de dimineaţă, chiar de ziua lui, să mă întrebe dacă nu vreau să-mi acorde un interviu prin Skype.
La ora 10 aveam deja stabilită o întâlnire şi pentru că după ora asta nu mai aveam nimic programat până la masă, am decis să trec pe la Cojbuc 3, să-mi iau telefonul, s-ar putea totuşi să mă caute cineva, mai ştii?
Când am ajuns în dreptul casei noastre, la scara 1, văd patru adolescente, să fi avut câte 14 ani. Trei s-au aşezat pe scară, iar una stătea în picioare. Pe cea din picioare am auzit-o: „Ei hai, să shiţi sănătoase!” Fraza asta m-a făcut să întorc capul în dreapta şi pentru câteva frânturi de secundă am înlemnit. Fetele aveau câte un pahar de unică folosinţă în mână, plin până aproape sus cu o licoare brună cu spumă şi câte o bucată de plăcintă. Lângă chioşcul de ziare am văzut azi prima dată că vând plăcinte, probabil pentru elevii de la şcoala de mai jos de casa noastră, sau pentru cei de la şcoala profesional tehnic, de pe Cojbuc8. În fine, în preajmă sunt vreo trei şcoli, cine flămânzeşte, ştie deja de unde să ia plăcinte.
Şi când te gândeşti că era abia 11.30! Eu nici nu reuşisem să beau ceai de dimineaţă, da fetele deja se aşezaseră la chindii. Pe una dintre ele, probabil, o mustra conştiinţa: „Ei, de ne-ar vedea acum pe noi doamna Lera!” Iar cea cu „să shiţi sănătoase” i-o întoarce: „Şi ce dacă ne-ar vedea, shi, noi bem la şcoală?”
