Revelație

Sfîrșit de decembrie. Aerul umed intră prin pliurile hainelor. Prima seară în Milano. Și sora mea care mă ducea de mîină să îmi arate ce a reușit să o încînte în cîteva zile state acolo. Domul cu arhitectura lui gotică înconjurat de cîteva ori pentru a vedea toate detaliile, bradul un pic pe o parte, dar decorat fantastic, si boul pe care trebuie să te învîrtești și să îți pui dorințe toate tăiau răsuflarea, dar toate erau parate de dialoguri interioare și întrebări aruncate cuiva de acolo, de acasă… Întrebarea ”și eu ce mă fac acum?” era obsedantă în ultimele săptămîni, și se zbătea ceva, acolo, în piept care în mod uimitor nu îmi oprea inima. La un anumit moment ne-am oprit explorarea. Lîngă vitrina unui magazin cînta o trupă. Cînta ceva nebunește de frumos, ceva care a umezit ochii, și a făcut aici și acum momentul perfect. Momentul care știi că o să-ți stea toată viața în memorie. După cîteva minute de savurare a clipei am înțeles că nu cu El aș vrea să o împărtășesc. Că singurul om care înțelege cît de minunată e clipa e alături. Atunci am înțeles că o să supravețuiesc, pentru oameni mai mult ca dragi și pentru  miile de clipe perfecte care mă așteaptă.

Astăzi am găsit piesa, e deja la ringtone, pentru ca să nu uit pentru nici o clipă ce am înțeles atunci.