E unul din multiplele momente căzute în plasa dispoziţiei mele schimbătoare. Deşi la general totul e bine, ceva totuşi mă frămîntă. Parcă trece totul repede, dar în acelaşi timp rămînînd pe loc. Ce motive aş avea să fiu nemulţumită?! – nu ştiu… poate e pentru că fericirea de care am parte, o folosesc pentru a umple goluri şi pustiuri din mine…în final rămînînd cu nimic .
Mă urăsc pentru faptul că pun atîta suflet în toate. Conştientizez că nu am tot timpul din lume, dar oricum îl cheltui pe vise fără aripi, pe idealuri neatinse, pe oameni cu interior gol. M-am frînt de-atîtea ori, încît a devenit reflex şi cînd cevaDoamne fereşte merge bine, din păcate mă aştept la acelaşi final specific. M-am dezamăgit în oameni, pe care-i credeam sfinţi, m-au uimit persoane care le credeam loc gol şi tot aşa… mai devreme sau mai tîrziu toţi ne schimbăm rolurile, o dată cu visele (iar altii o data cu ciorapii). Mai mult ca persoanele apropiate nimeni nu a îndrăznit să mă rănească, pentru că au fost atît de aproape, încît era imposibil să nu “nimerească în inimă„.
Am mai înţeles, că în zadar am investit timp în vindecarea rănilor… timpul nu vindecă, timpul doar ne ajută să ne obişnuim cu ele. E straniu că amintirea fericirii nu mai e o fericire, dar amintirea durerii, e durere încă. Dar ce a fost a fost, iar daca voi regreta vreodata de ceva, acel ceva va fi faptul ca m-am oprit in loc atunci cind trebuia sa merg inainte, iar cind totusi m-am hotarit sa pasesc pierdusem deja cursul, raminind blocata in trecut… faptul ca prea mult timp mi-a luat sa accept unele lucruri, prea mult suflet mi-au luat cicatricele ranilor… si nimic nu poate fi mai dureros ca regretele prea tirzii.
Imi amintesc si de tine… de cite ori m-ai frint fara sa-ti dai seama, de cite ori m-ai lasat fara aripi. Pentru tine mereu voi ramine neinteleasa, pentru mine mereu vei ramine un mister, si suntem doi orbi pe lumea asta : Eu, pentru ca nu vad nimic in afara de tine, si Tu, pentru ca nu vezi acest lucru.Poate daca ai sta pe o clipa… pur si simplu, sa ma lasi sa-ti spun… sa ma lasi sa ma eliberez de gindurile neimpartasite, poate m-as minti frumos ca incerci macar sa ma intelegi. Linga tine traiesc doua lumi paralel : in una te iubesc pe tine, iar in cealalta, privesc prin crapatura unei lădiţe prăfuite cum se asterne praf peste visele si gindurile mele, iar pustiul acesta tu n-ai sa poti niciodata sa-l completezi.
Am ranit si eu inimi, am calcat peste sentimente, am lasat sperante chiar daca stiam ca nu voi aferi altceva nimic, de aceea asociez viata cu marea, valurile ei, mai devreme sau mai tirziu, te readuce in vechile trairi, pentru a ne preda lectii…de viata.
